Sogo


(extrase din Go History Pages, de Andrew Grant)



Din momentul in care a fost infiintat, postul de Godokoro avea sa fie vacant perioade cu mult mai lungi decit cele in care a fost ocupat, deoarece numai un veritabil mare jucator putea spera sa-i fie atribuit. Atunci cind nu exista Godokoro, promovarile erau convenite de catre sefii celor patru Scoli - ceea ce putea duce la un impas in cazurile in care doi dintre acestia aveau pretentii la tilul de Meijin (situatie care de altfel s-a repetat extrem de des in perioada Edo).

Primul impas de acest fel a intervenit in 1644, intre Honinbo Sanetsu si Yasui Sanchi care, nereusind sa ajunga la o intelegere, au apelat direct la guvern pentru a rezolva disputa. Autoritatile au decis ca cei doi sa sustina un "Sogo", cistigatorul acestuia urmind sa devina Meijin (termenul japonez "sogo" s-ar traduce prin "infruntare in go" - un meci care sa decida diferendul dintre jucatori).
Meciul urma sa fie format din sase partide, numarul par fiind intentionat ales, pentru ca cei doi sa poata juca de tot atitea ori cu albele si cu negrele; pe atunci nu se juca cu komi. Prima partida a avut loc in 1645, restul continuind intr-un ritm extrem de lent pina in 1653 ... iar rezultatul a fost egal (3-3), cel care a jucat cu negrele cistigind de fiecare data. In consecinta, guvernul a respins cererile ambilor jucatori.

In 1658, dupa moartea lui Sanetsu, in fruntea scolii Honinbo a ajuns succesorul acestuia, Doetsu ... iar sperantele de promovare ale lui Yasui Sanchi au revenit. Intre timp partea administrativa a Go-ului fusese reorganizata.



In 1662, Go-ul si jocul de Shogi au fost plasate sub jurisdictia unui oficial guvernamental denumit Jisha-bugyo. Acesta s-ar traduce ca "responsabil pentru temple si minastiri", postul fiind detinut prin rotatie de catre trei (uneori patru) functionari care-l ocupau pe rind, cite o luna fiecare. Dupa cum o sugereaza si numele, preocuparea principala a acestora era legata de problemele religioase ale imperiului, iar plasarea Go-ului sub controlul acestora ar putea parea bizara ... dar aceasta nu se datora probabil decit mai vechilor legaturi ale jocului cu Budismul.
Jisha-bugyo avea menirea de a rezolva (din partea guvernului) viitoarele dispute - ca cea dintre Sanetsu si Sanchi - dar nu se implica in mod direct in administrarea Go-ului, aceasta revenind totusi conducatorilor principalelor Scoli de Go sau lui Godokoro (daca exista unul).

In 1668 Sanchi a decis ca venise momentul sa incerce din nou promovarea la Meijin Godokoro, de asta data insa ocolindu-si rivalii din celelalte Scoli ... si facind cererea direct la Jisha-bugyo. Se mai spune ca in acelasi timp, isi convinsese niste prieteni foarte influenti sa il sustina in fata responsabililor guvernamentali ... drept urmare, numirea sa fiind facuta fara consultarea celorlalti conducatori de scoli iar Sanchi devenind cel de al treilea Meijin Godokoro din perioada Edo.

Bineinteles ca manevra lui Sanchi i-a deranjat in mod deosebit pe conducatorii celorlalte scoli - si nu in ultimul rind pe succesorul lui Sanetsu, Honinbo Doetsu. Acesta il invinuia pe Sanchi de a fi "cumparat" promovarea pe care nu reusise sa o "merite", in fata mentorului sau - Sanetsu. Doetsu a obiectat imediat fata de Jisha-bugyo, cerind un Sogo cu Sanchi. Era o pretentie riscanta (avind in vedere ca numirea lui Sanchi constituia - teoretic, cel putin - un act al Shogun-ului), Doetsu criticindu-si de fapt, in acest fel, superiorii. Se pare ca Jisha-bugyo a incercat chiar sa-l intimideze, aprobind meciul dar amenintindu-l ca va fi exilat pentru tot restul vietii, pe o insula indepartata, in cazul in care-l va pierde; se mai spune ca singura replica a lui Doetsu ar fi fost ca nici macar in fata amenintarii cu moartea nu si-ar retrage provocarea.
Poate si datorita lentorii cu care se desfasurase primul meci al lui Sanchi, decizia lui Jisha-bugyo a fost ca acest sogo sa fie compus din 60 de partide - jucate intr-un ritm de 20 de partide pe an. Doetsu trebuia sa inceapa prin a lua handicap (josen - toate partidele jucate numai cu negrele), din moment ce era numai Jozu - in timp ce Sanchi era bineinteles, Meijin. Handicapul urma sa fie revizuit daca vreunul dintre jucatori ar fi ajuns sa conduca la o diferenta de 6 victorii sau ar fi cistigat consecutiv 4 partide.

Prima partida a avut loc in 1668 si a fost jigo (egalitate). La vremea respectiva se vorbea ca acest rezultat ar fi fost "aranjat" la cererea lui Sanchi. Indiferent daca a fost - sau nu - asa ... in acel moment s-a stabilit un precedent starniu: a devenit o obisnuinta ca prima paartida din orice sogo jucat de atunci incolo sa fie un "jigo prearanjat".
Meciul a progresat intr-un ritm cu mult mai lent decit cel prvazut initial. In 1675 fusesera jucate numai 20 de partide; dupa cea de a 16-a Doetsu conducea cu 9-3 (patru partide fiind jigo), asa incit s-a trecut la handicap senaisen (Doetsu juca cu albele la fiecare a treia partida); nu a contat prea mult ... din moment ce a cistigat urmatoarele trei (din patru) partide - pierzind numai una jucata cu albele. Pentru Sanchi a fost, in orice caz, suficient; a abandonat meciul si a demisionat din postul de Godokoro, in 1676. Aproape imediat, sau la scurt timp dupa aceea, a renuntat si la titlul de Meijin.

Pentru a fi corecti fata de Sanchi, trebuie subliniat ca el nu a jucat totusi niciodata in termeni de egalitate cu Doetsu, opinia profesionistilor moderni fiind ca numai un veritabil Meijin l-ar fi putut tine pe Doetsu la o piatra handicap, pentru atit de mult timp.
In ceea ce-l priveste pe Doetsu ... acesta nu-si dorea sa ajunga Meijin, el insusi. Il provocase pe Sanchi numai ca o chestiune de principiu; el este insa considerat ca un fel de "Meijin neoficial". Dupa ce-si dovedise punctul de vedere ... si probabil simtind ca rezultatul acestui meci constituia modalitatea perfecta de a-si incheie cariera ... a renuntat la titlul de Honinbo in anul 1677.


* * *