Sekiyama Sendaiu



 

SEKIYAMA SENDAIU (1784-1859) nu a ajuns niciodata un veritabil profesionist dar are o pozitie speciala in istoria Go-ului, fiind considerat ca cel mai puternic jucator amator de Go din Perioada Edo (unii mergind chiar pina la afirma ca din toate timpurile).

Provenea dintr-o familie de Samurai si conform uzantelor vremii urma sa continue traditia familiei devenind el insusi samurai. Totusi de mic era atras de Go si in 1797 s-a dus pentru studii la Edo (unde a fost elevul lui Mizutani Takugen 6-dan). Anul urmator a devenit discipolul celui de al 10-lea Honinbo, Retsugen (1750-1808). In 1801 a primit diploma de Shodan (1-dan) - adica de shodan profesionist, in acea perioada neeexistind diplome pentru amatori - si s-a intors acasa, deoarece familia incepuse sa-i reproseze ca isi neglijjeaza cariera militara.

Urmatorii 7 ani au fost dedicati integral studiului artelor martiale, obtinind diplome speciale pentru maiestria in tragerea cu arcul, calarie, sulita si sabie (cea din urma fiind se pare, punctul sau forte). Convins acum ca nimeni nu l-ar mai putea critica, se intoarce dupa aceasta la prima sa dragoste : Go-ul.

In 1823 Sekiyama a jucat o partida de go cu un alt faimos jucator amator, Nagasaka Inosuke (cunoscut de asemenea si pentru maiestria sa in lupta cu sulita), rezultatul fiind ca sabia a dovedit sulita.

In 1826 se intoarce la Edo si devine discipolul celui de al 11-lea Honimbo, Genjo (1775-1832) studiind de asemenea si cu Jowa. Ajunsese probabil la o tarie de 5-dan dar cum profesia sa era cea de samurai, a ramas cu rangul de shodan intreaga viata. A cerut scolii Honinbo o diploma de 5-dan, dar Jowa a ezitat in acordarea ei, neexistind pina atunci vreun precedent de promovare de la 1-dan direct la 5-dan; ca un premiu de consolare el i-a oferit o diploma de 3-dan, pe care Sekiyama demn, a refuzat-o. Practic insa, scoala Honinbo i-a recunoscut forta de joc, deoarece in partidele sale ii era permis sa foloseasca handicapul acordat oricarui alt 5-dan.

In 1831, inainte de a se intoarce din nou acasa, Sekiyama i-a cerut lui Jowa o partida de ramas bun pe care a si cistigat-o la 1 punct (jucind cu 2 pietre handicap) si la care de atunci s-a referit mereu ca fiind capodopera vietii sale. Cea mai substantiala realizare a sa ramine totusi victoria in fata celui de al 12-lea Hayashi, Hakuei Monnyu (1805-64), intr-o serie de 17 partide din care a cistigat 11.
Sekiyama a fost si un prolific scriitor. A publicat o colectie de 600 de partide clasice insotite de comentarii si de asemenea, o colectie de 200 dintre propropriile sale partide.

Cind a aflat de reputatia (in crestere) a lui Shusaku i-a trimis o scrisoare lui Jowa, rugindu-l sa aranjeze un meci (o serie de partide) intre ei. Spre surprinderea sa probabil, Shusaku a acceptat invitatia facind chiar o excursie pina in orasul in care locuia Sekiyama. Seria de 20 de partide a fost cistigata bineinteles de catre Shusaku dar Sekiyama a reusit totusi sa cistige 7 dintre ele, o performanta oricum excelenta dar cu atit mai remarcabila cu cit la vremea aceea Sekiyama atinsese virsta de 67 ani pe cind oponentul avea numai 22. Probabil ca Shusaku primise provocarea intr-un acces de bunavointa dar oricum el nu-si putea permite sa piarda in fata unui amator, asa incit trebuie sa fi jucat totusi extrem de serios.

Acesta parea a fi un moment ideal de a se retrage, pentru Sekiyama, dar apetitul sau pentru go era greu de satisfacut. In 1856 (avind 72 de ani) l-a invitat pe Murase Shuko pentru un meci de 10 partide dar, din cauza virstei prea avansate sau poate din cauza ca de asta data oponentul sau era unul cu mult mai intransigent, nu a reusit sa obtina decit o victorie si un jigo (egalitate).


* * *