Sorin Gherman



1995

la mine, impreuna cu Kitano 6-dan pro (pe atunci 5-dan) si Robert Mateescu

- joaca Go din anul 1985
- membru al Lotului National (din 1990)
- Din februarie 1994 pina in septembrie 1995, a studiat (ca Insei) la Centrul de Studiu al Go-ului de pe linga Federatia Japoneza de Go (Tokio)


Cele mai bune rezultate :

- Campion National (1989)
- Campion National (1991)
- Campion National (1998)
- Vicecampion National - 1990, 1997
- de doua ori cistigator al "Cupei Romaniei"
- Loc 1 - Cupa "Biro Technologies" (1991)
- Loc 11 - Campionatul Mondial (1999) - Loc 10 - Campionatul European (Viena, 1990)
- Loc 7 - Campionatul European (Abano Terme, 1996)
- Loc 8 - Campionatul European (Marsilia, 1997)
- Loc 9 - Campionatul European (Mamaia, 1998)
- Loc 7 - Cupa ING (Baile Felix, 1996)
- Loc 9 - Cupa ING (Amsterdam, 1997)


(extras dintr-un mesaj e-mail transmis pe lista "rgo")

" Ca si pentru multi altii, Go-ul pentru mine a inceput odata cu primul articol al domnului Gheorghe Paun din revista "Stiinta si Tehnica". M-a entuzismat pe moment, dar neavind cu cine juca m-am multumit sa urmaresc articolele urmatoare ca pe un fapt divers.

Abia prin 1985, in clasa a 8-a, am inceput sa joc cu Robert Mateescu (am fost colegi de clasa inca din 1983, dar nu mai stiu cu ce ne-am irosit primii 2 ani...) pe hirtii de matematica (el juca mai demult un joc care se numea "Imperiu" si la care era cred profesionist: se juca tot pe hirtie cu patratele dar cind incercuiai o zona - fara sa folosesti marginile tablei! - iti uneai toate piesele de pe granita cu o linie si teritoriul asta mai putea fi capturat de adversar doar prin incercuire totala, nu prin intersectare sau invazie...). Toata istoria mea la Go se desfasoara impreuna cu cea a lui Robert.

Am continuat sa fim colegi si de liceu si am continuat meciurile pe hirtii de matematica. Dar s-a intimplat un eveniment care mi-a schimbat cursul vietii, fara sa exagerez, in 1986: un coleg (care putin dupa aia s-a si lasat de Go si s-a apucat serios de matematica) ne-a dus la Clubul de Go de la Preoteasa (Casa Studentilor). Am fost extraordinat de impresionat de cum arata clubul, de citi oameni jucau acolo, de atmosfera, etc.
Nu-mi dau seama cum arata un club de Go acum vazut prin ochii unui incepator, poate e la fel de impresionant cum a fost atunci pentru mine. Am pierdut prima partida si bineinteles ca asta m-a ambitionat!

Am gasit toate articolele din Rebus si Stiinta si Tehnica, le-am citit si recitit... am invatat pe de rost Initiere in Go si am citit Modern Joseki and Fuseki si Basic Techniques of Go, din care n-am inteles mai nimic. Studiind foarte putinele partide de profesionisti pe care le aveam la indemina ajunsesem chiar la convingerea ca ei urmeaza un anumit cod al onoarei care le interzice sa faca anumite mutari, sau ii obliga sa joace anumite mutari in anumite pozitii... altfel nu-mi explicam cum de nu vad mutari bune asa evidente!
1987

pe urmele lui Monte Cristo, la Marsilia (1997)

In cautare de documentatie pentru Go, am descoperit colectia de Science et Vie la Biblioteca Centrala Universitara. Cred ca a doua oara cind am fost acolo cu Robert am citit despre "tsuke-koshi" si ne-am amuzat asa tare de cum suna incit ne-a dat afara supraveghetoarea si ne-a anulat si permisele!
Intre timp aflasem despre Radu Baciu, Mihai Bisca, Haitao, Sumiya, Liu din articolele din rebus si cind i-am vazut pe toti la club in carne si oase am fost si mai impresionat: ma uitam mereu la partidele lor, la ce comenteaza si mi se parea ca niste semizei. Noi eram 18 Kyu dupa aprecierea lui George Stihi, cel care se ocupa de noii veniti (si este extraordinar intr-un club sa simti cind vii prima oara ca cineva are grija de tine, iti indruma pasii acolo, iti arata ce adversari de taria ta sint, etc) si nu-mi imaginam ca as putea ajunge vreodata sa joc asa bine ca ei!

Cu atit mai mare mi-a fost surpriza cind a vizitat clubul din Bucuresti domnul Matsumoto (sper ca nu gresesc numele, la vremea aia numele japoneze imi sunau foarte strain) care era un amator foarte puternic (cred ca 7 Dan, in primii 100 din Japonia): a jucat cu Mihai Bisca la club cu 5 pietre handicap si a cistigat... Era prima oara cind vedeam pe cineva cu tarie (aproape) de profesionist jucind cu un amator... si am inceput sa-mi dau seama ca profesionistii sint practic din alta lume, sint mult mai puternici decit imi puteam eu imagina.

Am ajuns la primul meu concurs in Craiova, in vara lui 1987: ca sa ajung la concurs mi-am intrerupt sejurul la mare (unde eram cu 2 colegi de liceu) dar stiu ca a meritat. Tin minte ca era un sistem foarte stimulativ, adica in afara de cresterea obisnuita in CIV mai erau si premii (tot in puncte CIV) pentru anumite procentaje de partide cistigate. Tin minte ca am crescut de la 12kyu la 9 kyu in urma concursului. Cind ajungi dan-ist ajungi sa gindesti cam asa: "Eh, ce conteaza ca esti 15 kyu sau 10 kyu, joaca acolo sa inveti " dar cind esti intr-adevar la nivelul de 15 kyu conteaza foarte mult sa ajungi la 10! Dupa Craiova, cred, am avut onoarea sa joc prima oara cu Radu Baciu, cu 9 pietre handicap.

In toamna lui 1987 am fost martor la primul Campionat National, la Baile Herculane. Aici l-am vazut prima oara pe Mirel (Ion Florescu). El a fost surpriza turneului open: i-a batut pe Haitao si pe Radu Baciu si a devenit idolul meu. Pe Radu, Mihai, Haitao ii respectam foarte mult, dar erau prea departe de mine, prea "de neatins". Insa faptul ca Mirel, un nou-venit care nici nu era inca shodan reusea sa joace de la egal la egal cu ei imi dadea si mie sperante!

Cam in perioada asta am vazut primul Go World. A ramas si singurul pe care l-am avut mai multe luni si a fost ca o a doua Initiere in Go: invatasem pe de rost aproape toate partidele, comentariile, articolele, stirile (desi erau vechi de citiva ani...). Mai tirziu, cind aveam atitea copii dupa reviste /carti de Go incit nu stiam pe unde sa le mai depozitez in casa imi aduceam aminte cu nostalgie de primul meu Go World si de cit de bine l-am studiat...

Cred ca in 1988 au fost niste lectii de Go tinute de Radu Baciu si organizate de George Stihi, la Institutul de Imunologie unde lucra George.
Nu mai stiu din ce motive n-au durat prea mult, dar e ceva ce ar trebui cu siguranta repetat in Bucuresti (in alte locuri stiu ca se fac sau s-au mai facut). Tot cam pe atunci am fost invitat acasa la George Stihi, unde functiona un club de Go "members only". Pe aceasta filiera am ajuns elevul lui Radu Baciu: mergeam acasa la el, pe linga Arcul de Triumf si jucam Go (cu 3 pietre handicap) si dupa partida mi-o comenta. Tin minte ca erau acolo 2 catei meseriasi (pe unul il chema Tarzan si in timpul unei partide a "evadat" si am asteptat mai mult de o ora pina a reusit Radu sa-l recupereze...). Radu inca nu era Radu, ci domnul Baciu pentru mine. Si casa lui arata pentru mine ca un templu al Go-ului.

Mai tirziu m-am imprietenit cu Mihai Bisca, care ne-a invitat pe la el pe mine si pe Robert. Venea si Radu si jucam Go o gramada. La Mihai am ascultat prima oara Led Zeppelin si Dire Straits... Casa lui Mihai era ca un al doilea templu de Go, dupa cel de la Radu.

In 1988 m-am calificat in prima finala de Campinat National. Pentru una dintre etapele de calificare, cea de la Vatra Dornei (unde aerul e asa de proaspat incit cine a trait acolo si se apuca de Go ajunge sigur foarte tare, daca nu chiar profesionist...) am renuntat la o excursie organizata de liceu in Polonia (si la vremea aia o excursie in Polonia era ceva !).
1987

intotdeauna primul, la o masa buna ...

Practic toata viata mea se desfasura in jurul Go-ului, care ajunsese singurul meu punct fix: parintii mei erau deja cam dezamagiti, daca nu chiar ingrijorati de mine... Privind retrspectiv, cred ca am dedicat cam mult timp Go-ului, adica daca ar fi sa o iau de la capat l-as aborda mai echilibrat, nu l-as mai lasa sa-mi domine viata. In urma finalei din Bucuresti am ajuns shodan de proba... implinindu-mi un vis de multi ani.

In iarna lui 1989, la semifinala turneului Stiinta si Tehnica Radu mi-a urat "Bun venit intre danisti!": mi-am confirmat rangul shodan. Si am cistigat si la idolul meu, Mirel (care venise cu permisie, era inca in armata...). In 1989 (eram in clasa a 12-a) am cistigat primul meu Campionat National, la Eforie: am iesit de fapt la egalitate cu Robert, dar am cistigat playofful (acasa la Radu) cu 2-0. In a doua partida Robert cistigase practic: jucam ultimele mutari intr-un semeai in care era cu o mutare in fata, cind in mod inexplicabil a jucat un tenuki. Am vrut eu sa cedez, dar bucuria victoriei si perpectiva de a merge in Japonia la Campiontul Mondial au fost mai puternice... Privind (iarasi) retrospectiv, consider ca am luat hotarirea buna: Go-ul e un sport (cel putin de asta jucam in campionat) si greselile oricare ar fi ele sint parte din Go.

[...]

O perioada de asemenea foarte importanta a fost cea de un an si jumatate in care am fost insei in Japonia: februarie 1994 - septembrie 1995. A fost o perioada in care am invatat foarte mult despre Go, dar si in care Go-ul si-a pierdut pentru mine mult din farmecul de la "inceputuri ".

Sorin Gherman


(citeva fragmente din pagina sa : http://home.attbi.com/~s.gherman/Go/Insei/index.html )

[...]

Experienta mea ca Insei

In mod traditional un insei traieste in casa profesorului sau. In Japonia, un asemenea faimos profesor a fost Kitani Minoru. Aproape toti jucatorii de top de virsta medie i-au fost studenti (Cho Chikun, Otake Hideo, Kobayashi Koichi, Kato Masao, Ishide Yoshio, Kobayashi Satoru). Scoala lui Kitano totalizeaza acum peste 500-dan ! In 1970 scoala ajunsese la 200-dan (Kitani Minoru a murit in 1975) deci se poate observa evolutia avuta ulterior.
[...]

Astazi inca mai sint citiva profesionisti care isi tin elevii in casele lor (nu chiar atitia citi isi permitea Kitani Minoru ...). Eu am locuit intr-o cladire speciala pentru insei: Igo Kenshu Center. Igo inseamna go iar Kenshu inseamna studiu. A fost construita in urma unei donatii facute de Kaoru Iwamoto Sensei. El a mai construit asemenea centre de studiu in Olanda si Brazilia. Aceasta este o constructie de 3 etaje care poate adaposti 50 de insei.
[...]

Partidele din Liga de insei se tin in fiecare Duminica (si odata pe luna intr-o Simbata).Cind am fost eu insei existau 4 clase, clasa A fiind cea mai puternica iar clasa D cea mai slaba. Erau cite 12 studenti in fiecare dintre clasele A-C iar in D restul (de obicei mai mult de 12).
In fiecare luna se tine cite un turneu pentru fiecare clasa (inseii jucind fiecare cu fiecare): primii 4 (cu exceptia clasei A) trec in clasa superioara iar ultimii 4 joaca luna urmatoare in clasa inferioara (exceptindu-i bineinteles pe cei din clasa D).
[...]

Studentii din clasa D nu sint foarte puternici (probabil in jur de 1-2 dan european). Cei din clasa C sint cam ca jucatorii buni europeni. Inseii din clasa B sint foarte tari fata de amatorii europeni. Cred ca nici macar cei mai tari dintre jucatorii europeni nu ar putea trece din C in B fara sa fi jucat vreodata cu inseii.
[...]

In timpul saptaminii, cind nu sint partide din liga, un insei isi petrece cea mai mare parte a timpului studiind Go: rejucindu-si partidele din liga, studiind partidele profesionistilor, jucind la timp scurt cu alti insei. In fiecare Marti si Miercuri la Nihon Ki-in se desfasoara meciuri profesioniste. Multi dintre insei se duc acolo pentru a tine byoyomi, a inregistra partidele sau pur si simplu pentru a le urmari.
[...]

Eu nu am tinut niciodata byoyomi si nici nu am inregistrat partide dar ma duceam in fiecare Marti pentru a urmari partidele profesionistilor. Simteam ca se poate evolua in Go doar privindu-i pe acestia jucindu-si meciurile oficiale, intelegindu-le atitudinea fata de Go, fara a urmari detaliile partidei.

[...]