Marcel Crasmaru


1995

Impreuna cu Luchi (in picioare) si alti citiva ... la studiu, intre doua runde

- joaca Go din anul 1985
- membru al Lotului National (din 1990)


Cele mai bune rezultate :

- Campion National (1992)


(extras dintr-un mesaj e-mail transmis pe lista "rgo")

O scurta istorie a clubului din Vatra Dornei - un club care nu cred ca mai exista, insa si-a atins scopul: de acolo a pornit un profesionist :)

Eram in clasa a VII-a (1985) cand am cumparat un joc de Go din ala de carton; era destul de scump imi amintesc, dar ma atrasese reclama: joc fascinant, vechi de 4000 de ani, etc. Si dupa ce am citit regulile, eu si bunul meu prieten Petre Oancea, am jucat cateva partide de control. Trebuie ca eram necopti pentru asa ceva, ca dupa ce ne-am distrat de cat de plicticos parea noul joc, ne-am apucat de alte lucruri mai placute, pescuit, sah samd.
In clasa a IX-a, Petre a venit intr-o zi foarte excitat, cum ca a aparut la noi in liceu un profesor tanar de matematica si ca a facut un cerc de Go. Am mers si eu la urmatoarea intalnire a cercului, imi amintesc ca erau vreo 15 neofiti, erau chiar si niste gagici tare nostime; insa dupa 2 luni de zile, din cei 15 au ramas doar 2: Petre si cu mine. Profesorul providential, de la care se trage existenta primului jucator roman profesionist, se numeste Cristian Cobeli.

Noi am pornit intr-un fel avantajati, deoarece Cristian Cobeli era shodan pe atunci si in primii 10 jucatori romani ai momentului, iar pe deasupra avea si o biblioteca impresionanta cu carti de Go. Nu am avut timp sa ne facem iluzii, ca la inceput ne batea cu 6 piese handicap pe tabla de 9x9. Oricum, in 3 luni ajunseseram pe la 10 kyu si am si participat la primul nostru concurs, la Craiova cred. Mi-aduc aminte de primele noastre doua partide din concurs, adversarii faceau ceva neasteptat pentru noi, se extindeau dinspre colturi; noi nu suportam astfel de forme si le invadam imediat. Am mers sa ne plangem sensei-ului de astfel de intamplare:

"- Adversarii se extind pe laturi, ce sa facem ?"
"- Extindeti-va si voi !" ... a venit raspunsul, si de atunci ne extindem si chestia tine, pot sa confirm.
Insa ceea ce ne-a invatat domnul Cristian Cobeli, si nu o sa uitam niciodata, este o regula care suna cam asa: "Respecta-i pe cei mai tari decat tine". Mi-aduc aminte de urmatorul concurs, de la Baile Felix, unde am intalnit monstrii sacri ai acelor vremuri: Radu Baciu, Zhang Haitao, Mihai Basca, Sumiya Haruya. Ii priveam de pe margine ce mutari pun si respectul nostru crestea neintrerupt:) Mi-aduc aminte ce greu mi-a venit, mult timp dupa aceea, sa ii zic lui Radu pe numele mic, si nu domnul Radu Baciu. Insa si acum, cand mai trecem pe la domnul Cristi Cobeli (ultima oara a fost iarna trecuta, Catalin si cu mine), nu putem sa ii zicem pe nume, el e domnu profesor chit ca eu pot sa castig cu el cu 3 piese handicap iar Catalin e profesionist. Ni s-ar parea o blasfemie sa ii zicem Cristi :)

Dupa un an si jumatate eu ajunsesem 2 dan, Petre era si el pe aproape. Se mai infiintase un cerc, unul de informatica, patronat tot de domnul Cristian Cobeli. La acel cerc au aparut doi tipi, Catalin Taranu si Pop Cristian, mai mici decat noi cu unul, respectiv 2 ani. Trebuie sa amintesc aici, ca pana a-l converti pe Catalin la Go, avea o manie, facea probleme de matematica non stop. Nu puteai discuta cu el decat despre asta :) Acum el priveste cu suspiciune la acea perioada si se mandreste ca a uitat si ce inseamna logaritmul :)

Regulile jocului le-au invatat la o reuniune tinereasca ... imi amintesc.
Dupa expunerea regulilor, domnul Cobeli a jucat o partida cu Catalin, undeva pe un hol, si spre surprinderea tuturor, Catalin a vazut un snap back. Se pare ca avea talent.
A urmat un curs de vara intensiv (3 luni), in care eu ma intalneam cu Catalin dimineata la 10 si pana cadea intunericul, jucam Go neintrerupt. Am inceput dandu-i 13 piese handicap, insa dupa 3 luni handicapul ajunsese la 4 piese, a crescut fenomenal de repede. Oricum, ritmul a fost cam acelasi, in 2 ani de zile Catalin ajungand la 4dan.
In acest timp si "Popic" (Pop Cristian pentru cei care nu il stiu) juca Go, insa era preocupat si de alte lucruri, intr-o vreme facea Shotokan :) Se pare ca de departe, cel mai talentat (si inconstant) dintre noi la acest joc, este (era?) Popic. Mi-aduc aminte, ca in Vatra Dornei ne batea pe mine si pe Catalin de ne suna, si noi mergeam la concursuri si ziceam la toti: "Ba, Popicu asta e tare de tot", insa ramaneam siderati cand vedeam cum ia bataie de la cate un 5 kyu. Cand insa si-a gasit Popicul ritmul lui personal, a fost un an in care a castigat tot ce putea sa castige (Cupa, Campionat etc.) Ca un fapt divers, Catalin si Popicu se antrenau la inceput, jucand go pe acoperisul blocului ...

Prin anul 2 de facultate (Catalin era in anul 1), Catalin imi spune:

"- Hai sa ne lasam de facultate si sa studiem numai Go"; ... a fost momentul in care el a decis sa devina profesionist.

Nu recomand nimanui sa ia astfel de hotarari fara sa fie absolut sigur ca asta vrea, deoarece a ajunge profesionist depinde nu numai de talent si de vointa, ci si de un dram de noroc. Norocul pentru Catalin a insemnat intalnirea cu Saijo Masataka, profesionist de 8 dan din Nagoya. Se pare ca elevul si-a gasit sensei-ul si invers (Saijo sensei a renuntat si el la facultate ca sa devina profesionist, etc).
Dupa doi ani ca insei (elev "aspirant" la profesionism in Go), a ajuns profesionist, iar acum rangul lui e de 4 dan profesionist.

Popic a incercat si el sa ajunga profesionist, a stat doi ani in Nagoya, insa nu a reusit. Desi juca cu Catalin la egalitate si in primul turneu i-a batut pe toti ceilalti insei, a clacat la al doilea turneu. Eu am fost martor la perioada aceea si pot sa confirm ca a fi insei nu e o situatie defel de invidiat. Presiunea psihica e atat de mare, incat partidele devin o chestiune de viata si moarte. Pur si simplu trebuie sa castigi, nu are importanta cum. Eu pot sa imi amintesc ca Popicul a jucat ca un artist in prima partida, dar a raspuns gresit intr-o secventa de 3 mutari si a pierdut cu 0.5p o partida castigata clar, insa ceea ce ramane e doar rezultatul: o infrangere, fie si la 0.5p Acum Popicu e in Bucuresti, cred ca mai trece pe la club; Petre e tot in Bucuresti; Catalin e in Nagoya (iar eu ... sunt prin vecini). Singurul care s-a reintors si este in Vatra Dornei acum, este Cristi Cobeli. Nu stiu daca a refacut clubul cu alti tineri, intr-o vreme si Catalin cu Popicul au incercat sa-si faca inseii lor prin Vatra Dornei, dar nu au avut succes; se pare ca a treia generatie, isi atinge nivelul de incompetenta :)


Marcel