Ioan Cora



Bucharest Open
(Grand Prix - 1995)


Am citit povestile lui Radu si ale lui Luchi. Mi-au placut atat de mult incat m-am apucat sa le citesc si a doua oara si a treia oara…

Mi-am dat seama ca fac parte dintr-o alta generatie de jucatori de go. O generatie care, probabil, nu a facut atatea lucruri precum cei doi mentionati mai sus. Dar care a contribuit in felul ei la dezvoltarea acestui joc in perioada 1989-95. Imi permit sa-i pun in aceeasi oala pe Liviu Oprisan, fratii Ghioc, Lucian Deaconu (Jim), Marius Spataru, Catalin Prescure etc. Cu o parte dintre ei am legat adevarate prietenii ce rezista si in momentul de fata.

Cred ca principala diferenta dintre noi si generatia Radu era pragmatismul. Pe noi ne interesa un singur lucru : SA CASTIGAM. As fi vrut sa adaug ca si prin orice mijloace dar risc sa creez confuzii. Nu vreau sa spun ca ei nu vroiau sa castige ... dar parca erau mult mai visatori si priveau acest joc mai mult din prisma artistica decat competitionala. Departe de mine gandul ca go-ul nu ar fi o arta. Dar cred ca noi am descoperit acest lucru in urma competitiei.

Tin sa subliniez ca toate aceste opinii sunt strict personale: este felul in care privesc lucrurile in momentul de fata.


M-am apucat sa joc Go la inceputul lui '89. Prietenul meu Micutu isi cumparase un joc de 99 lei si ma provocase la o partida. Imi amintesc foarte clar acea zi in care am pierdut nu mai putin de zece partide consecutive. Acele zece infrangeri sunt vinovate pentru ceea ce va deveni un hobby inseparabil de viata mea: Go-ul. In urmatoarele zile mi-am cumparat Initiere in Go si am inceput sa studiez fiecare pagina a acelei carti. Era o senzatie extraordinara ... La fiecare fila citita descopeream orizonturi nebanuite ... Abia asteptam sa ma intalnesc cu Micutu ca sa pun in practica ce invatasem. Insa a aparut si momentul critic: Nu mai aveam ce citi ! Spre bucuria mea am descoperit ca revista Rebus are o rubrica de GO. Si in acel moment am inceput sa umblu pe la toate centrele de colectare a hartiei in cautarea numerelor mai vechi. Chiar si acum mai am acel plic in care colectam toate paginile din revista ... Ce vremuri !!!

In acea vara incepusem sa joc cu Micutu de la egal la egal. Iar pasiunile jocului incepusera sa depaseasca anumite limite. Stiu ca intr-una din zile unul dintre noi si-a retras o piesa de pe tabla , iar cearta a degenerat atat de rau ca ne-am spus ca n-o sa ne mai vedem niciodata. Bineinteles ca a doua zi o luam de la capat.

Prin vara am descoperit ca exista un club de Go la Preoteasa. Si ne-am hotarat sa ne incercam puterile. Micutu credea ca are forta unui jucator de 1 Dan. Eu am fost putin mai retinut. Simteam ca lucrurile nu sunt atat de simple.
La intrarea in club (barul de sus de la Preoteasa) ne-a intampinat un domn ce s-a recomandat George Stihi. Era atat de entuziast ... Ne-a notat numele intr-un carnetel si apoi a intrebat la ce liceu suntem si ce rezultate avem. Si acum ma apuca rasul ... Dar sunt convins ca acest lucru a avut o mare insemnatate. Seriozitatea si pasiunea degajata de Stihi au avut un rol important in hotararea de a veni si a doua oara la club. Dupa aceasta primire ne-a distribuit pe fiecare la cate un jucator.
Imi aduc aminte ca prima mea partida am jucat-o cu Titi Ghioc. A fost un adevarat soc. M-a batut fara nici un fel de problema cu noua pietre handicap. Ce sa mai spun de Micutu care se recomandase 1kyu ... probabil a vrut sa fie modest.
Din cate mi-am dat seama atunci, in partea opusa a barului se aflau jucatorii puternici. Am inceput sa ma uit la partidele lor si nu intelegeam absolut nimic. Daca nu as fi pierdut mai devreme atat de rusinos as fi inceput sa rad si - poate - sa le spun cum trebuie jucat. A fost o zi extraordinara pe care nu o s-o uit toata viata. A fost ziua in care am descoperit un joc ce mi-a schimbat viata.

Cam asa a fost prima mea vizita la club. Au urmat alte si alte duminici ... Imi aduc aminte ca sambata seara nu reuseam sa adorm de emotie doar la gandul ca a doua zi voi juca alte si alte partide ...