1-2

3-5

6-8

9-10

11-12

13-16

17-19

20-22

23-25

 

26-27

28-31

32-34

35-37

38-40

41-42

43-44

45-46

47-48

 
 

49-50

51-52

53-54

55-56

57-59

60-62

63-65

66-69

70-72

 
 

73-75

76-78

79-80

81-82

83-85

86-88

89-90

   

 
 
 
 

89.  Internetul


Imagine generala de la Cupa Qompaq (2002)

Eram pe o planeta proaspat descoperita. Faceam parte dintro echipa de cercetatori, toti specialisti in Go, care investiga o bizara civilizatie dezvoltata acolo ... Fusesem rapusi de un virus necunoscut si resuscitati de catre o alta echipa, venita de pe nava-mama aflata in spatiu. Tocmai reluasem cercetarile de pe planeta acum pustie ...
Asa incepea intotdeauna un vis care-mi revenea des in perioada respectiva. N-am aflat niciodata ce om fi descoperit noi pe acolo, de ce totul era invaluit intrun mister atit de profund si nici la ce era nevoie de atitia specialisti in Go: visul se intrerupea intotdeauna in diferite faze ale dezvoltarii lui.
Ma trezeam inebunit de ciuda ca nici de asta data nu reusisem sa aflu ce ne interesa pe noi acolo intrun mod atit de special, ma duceam la calculator si-mi reluam jocul intrerupt cu numai citeva ore inainte.

Eram inchis in casa de vreo doi ani. Cind zic inchis asta inseamna ca literalmente nu iesisem decit pentru mici cumparaturi, cel mai ades pina jos la blocul vecin, pentru a-mi lua niste piine sau tigari ... Nici macar nu ma mai radeam zilnic, asa cum facusem pina atunci, atitia ani. Nu-mi plac barbatii nerasi (din neglijenta) si pe de alta parte starea de spirit pe care ti-o da un after-shave bun mi se parea cu totul deosebita.
Acum, dupa primele luni de stat in casa, imi lasasem barba sa creasca. Dupa ce ca fusesem nevoit sa-ncep sa port ochelari, iata-ma deci si cu barba - o barba putin prea devreme incaruntita.
Nu-mi displacea cum imi sta - nici n-am fost vreodata din cale afara de cochet - dar intr-o zi, un motociclist nerabdator ca eu ramasesem in cumpana pe bordura trotuarului mi-a strigat:
"- Hai mai tataie, treci odata !!" ...
Trecusera anii, ce-i drept ... dar tin minte ca expresia aluia m-a socat puternic. Am incercat sa ma linistesc cu ideea ca nu simteam totusi sub nicio forma virsta. Primul semn al trecerii anilor il avusesem cu mult timp in urma, inca de prin 1984-85 cind, unul dintre tinerii de la clubul de Go de la Casa de Cultura Mihail Eminescu ma sunase acasa pentru a-mi cere sa vina pe la mine.
"- Alo, buna ziua, as vrea sa vorbesc cu domnul Baciu daca se poate ...
"- Nu este acasa pentru moment." - am raspuns eu imediat, convins fiind ca dorea sa vorbeasca cu tatal meu.
Doar dupa aceea i-am recunoscut glasul lui Sorin Popescu si am inceput sa vorbim ... Aveam vreo 30 de ani (dar aratam mult mai tinar) si nimeni nu-mi mai spusese pina atunci Domnul Baciu ... I-am obisnuit pe toti, chiar daca erau cu vreo 10-15 ani mai mici decit mine, sa-mi spuna pur si simplu Radu. Ma simteam cu mult mai bine asa (si la fel ma simt si acum).

Intorcindu-ma in prezentul anilor 1998-2000, ma bucuram deci de o forma fizica excelenta (chiar daca o neglijasem total in ultima vreme) iar spiritual nu simteam nicio diferenta fata de colegii mei - jucatori de Go. Poate ca tocmai faptul de a fi fost atit timp inconjurat numai de oameni cu mult mai tineri decit mine, dintre care citiva imi ajunsesera chiar prieteni apropiati, ma facuse sa-mi mentin neschimbata starea de spirit.
Stateam deci si ma jucam ca nebunul ... si nu stiu cit ar mai fi durat asta daca nu mi-as fi pus atunci internetul.
Dupa vreo doua saptamini de navigare (asa ... pur si simplu ...) am descoperit un server de Go. Ceva pe Yahoo parca. Acolo am reluat legatura cu Go-ul ... La inceput o partida - doua ... Apoi obisnuindu-ma sa intru zilnic timp de citeva ore ... Pina intr-o zi cind, fiind Luchi pe la mine, si auzindu-ma el ca ca nu gasisem decit un singur server de Go unde, pe linga faptul ca arata urit, mai intilnisem si numai jucatori destul de slabuti ... zice:
"- Pai stai ca-ti arat eu ceva !" ... si se aseaza la calculator ...
M-a inscris pe lista "Rgo", mi-a facut un cont pe "IGS" si m-a ajutat sa ma descurc cu programul ala in prima mea partida pe noul server.

Am reintilnit cunostiinte mai vechi, am descoperit altele noi ... iar de pe IGS n-am mai iesit practic timp de vreo doua luni. Nu intrerupeam legatura cu serverul decit atunci cind, la insistentele nevestei mele o mai lasam si pe ea sa navigheze putin ... Foloseam acele momente ca sa trag un pui de somn, dupa care ma sculam si treceam repede pe IGS ...
Fiind pe "dial-up", costul facturilor telefonice ale acestor doua luni (duse intrun astfel de regim) a fost bineinteles astronomic. A trebuit sa mai reduc un pic numarul partidelor si sa intru mai mult noaptea, dupa ora 20:00 cind, de la un moment dat se facusera niste reduceri.
Inca vreo doi - trei ani am fost zilnic pe IGS si am jucat in draci. Reluasem legatura cu Go-ul.

Festivitate de premiere la Cupa Domenii-Web.com - 2002

Am reluat si "intilnirile de Simbata seara" pe care, chiar daca nu le intrerupsesem de tot, devenisera foarte rare in ultima vreme. Chemam baietii pe la mine si jucam Go. De la un moment dat incolo, satule sa tot fie lasate acasa in fiecare Simbata au inceput sa vina si sotiile lor. Ne intilneam astfel in fiecare saptamina la mine. Uneori ne mutam toti la Mihai Bisca sau pur si simplu ieseam in oras la vreun restaurant.

Prin 2002 imi trimite Ben (Bela Nagy) un mesaj:
"- Ai vazut ce-au facut americanii ? ... Ar fi misto sa facem si noi unul ! ... Pe internet. Construiesc eu pagina web de care-i nevoie."
Era vorba despre organizarea unui concurs in America, intitulat "Cupa Redmond" (... sau cam asa ceva ... Michel Redmond fiind cel mai puternic profesionist "alb" - acum, 9 dan) si in cinstea caruia tocmai se anuntase ca se va lansa respectiva Cupa.

La noi totul era la pamint. Prea putinele si anemicele concursuri organiate de federatie, ca si dezinteresul total aratat de catre conducerea executiva a acesteia, dusesera la un climat deplorabil pentru Go. Sint convins de altfel ca doar aparitia internetului salvase jocul de la colapsul total (aici, pe la noi), amatorii mai vechi avind ocazia sa joace mai departe ... si chiar permitind aparitia unor oameni noi.
Era cazul sa mai animam atmosfera, macar pentru cei care aveau acces la internet.
Ben a facut pagina iar eu urma sa o intretin (caci intre timp incepusem sa inteleg cam cum este cu html-ul asta). Am lansat concursul pe serverele de Go cele mai frecventate (IGS si KGS), de unde i-am invitat pe toti romanii intilniti pe acolo.

S-au strins 52 pina la urma. Setea de Go era atit de mare incit n-a fost aproape niciunul care sa nu participe la "Cupa Catalin" (caci asa o intitulasem noi, in onoarea lui Catalin Taranu - ajuns intre timp 5 dan profesionist). Se juca cu handicap si au participat chiar si cei care plecasea de mult timp in strainatate si care stiau ca nu vor putea participa la Finala: aceasta se juca "pe tabla" si era organizata in Bucuresti.

In anul urmator am organizat din nou concursul iar de asta data au participat 83 de jucatori. In 2004 nu l-am mai continuat deoarece atunci s-a intors Catalin in tara si mi-am zis ca nu se face ... un concurs cu numele lui, el fiind "aici" ... si pe deasupra si "activ" !
Cred insa ca ar trebui sa reluam initiativa ... poate sub o alta forma, dar sa o reluam. Probabil ca s-ar gasi multi amatori pentru asa ceva.

Tot in 2003 am incercat sa fac si un concurs pentru "elita", unul adresat numai jucatorilor de rang "dan". L-am intitulat "NetMaster" si era eliminatoriu, in trei etape, pe trei grupe de ranguri ... Mie mi se parea interesant, cu atit mai mult cu cit (si in lipsa vreunui buget oarecare) imi oferisem propriul meu goban (o masuta de vreo 30 de centimetri inaltime) ca trofeu pentru locul 1. Acesta era transmisibil, urmind sa fie preluat in fiecare an de catre noul cistigator al concursului.
Din pacate concursul n-a avut succes. De inscris s-au inscris toti jucatorii de dan ai nostri dar s-au jucat exact 15% din partidele care ar fi trebuit sa aiba loc. A cistigat Cornel Burzo doar pentru ca a jucat ceva mai mult decit ceilalti ...
Masuta mea era insa intr-o stare tare proasta in momentul in care lansasem invitatia pentru concurs. Socotisem eu ca am timp suficient pentru a gasi un restaurator (sau macar un timplar mai priceput) care sa mi-o faca din nou frumoasa ... S-a dovedit ca acest lucru este deosebit de dificil. Nici pina in ziua de azi nu am gasit un asfel de meserias, asa incit am ramas cu o datorie de onoare la Cornel: masuta mea pentru un an de zile, de cum o repar. Nu ma las pina nu o restaurez totusi ! ...

Dupa primele luni de joc pe internet, bucuria Go-ului pusese din nou stapinire pe mine ... dar numai jocul la calculator nu ma satisfacea suficient. Nimic nu se poate compara cu greutatea pietrei pe care o simti in mina si cu zgomotul acela atit de special pe care il produce la contactul ei cu tabla de Go ... In plus, cind joc pe sticla parca nu-mi lucreza imaginatia ... ideile imi vin foarte greu. Imaginea de pe monitor este cumva ... seaca ... impersonala ... Pe cind pe tabla de lemn ma sufoca zbuciumul fanteziei descatusate iar ideile de joc care imi vin sint atit de multe incit ajung adesea sa ma incurc in ele ...
Reincepusem deci sa ma duc la clubul de la Preoteasa. Dupa patru ani de stagnare totala, peisajul era jalnic pe acolo. Foarte putini mai erau cei care veneau in zilele in care se juca Go iar printre ei doar vreo doua figuri noi.

Festivitate de Premiere la "Cupa Ambasadorului - 2007"
Dl. Ambasador Tsushima ii inmineaza cupa lui Cristian Pop (in spate Catalin Taranu, Cornel Burzo si Mirel Florescu)

Apoi, incet ... incet, lumea a inceput sa se trezeasca. Mai multi si-au dat seama ca daca ne lasam pe mina celor de la federatie nu o sa fie bine deloc ... asa incit au aparut si alte initiative particulare.
Au spart gheata cei din Timisoara care au infiintat in 2001 "Cupa Walter Schmidt" - un concurs anual din ce in ce mai frecventat si la care organizatorii depun eforturi imense pentru ca lumea sa plece cit mai multumita de acolo. Denumirea i-a fost data in cinstea primului jucator roman de Go, celui de la care multi timisoreni au avut ce invata.
La lansarea celei dintii editii a concursului mi-am zis ca nu pot lipsi de la asa ceva. Timisoara a avut (si va avea mereu) in inima mea un loc special, inca de la primele mele vizite acolo ... de prin anii '70. Am inceput sa intreb pe aici cine mai merge cu mine. Apatia era totala. Pina la urma singura care m-a acompaniat acolo a fost Irina Suciu. Am fost singurii doi bucuresteni prezenti la concurs.
In anul urmator am reusit sa urnesc vreo 2-3 dar numai in 2003 au mers un pic mai multi ...
Din 2004, dupa infiinatrea Clubului SAIJO, totul a fost mult mai usor: in Bucuresti lucrurile incepusera sa dea semne de intremare. De atunci n-am mai fost niciodata mai putin de 10-15 bucuresteni la "Cupa Walter Schmidt".

In 2002 Titi Ghioc, sustinut financiar si de Eugen Dumitrescu (plecat deja de'o vreme in Statele Unite), a lansat "Cupa Domenii-Web". Si aceasta initiativa s-a dovedit a fi o reusita. Dupa un inceput ceva mai timid, concursul a devenit an de an din ce in ce mai popular, ajungind astazi sa fie probabil cel mai frecventat concurs romanesc.

In 2003 Orest Robciuc a organizat "Cupa Qompaq" - un concurs care din pacate a ramas la acea singura editie din cauza ca imdiat dupa aceea compania care-l sponsoriza s-a desfiintat ... Si tot in 2003, Viorel Boboc a inaugurat prima editie a "Cupei Olimpia", la Slobozia.

In 2004, dupa infiintarea Asociatiei SAIJO, noi am organizat "Cupa Saijo" la Curtea de Arges, unde au venit 89 de participanti.

In 2005 Robert Bud a facut "Walhalla Go Masters" - un concurs cu totul special, mic ca numar de participanti ... dar la care a participat "crema" Go-ului romanesc: cei mai puternici 4 jucatori ai nostri.

Si pentru a incheia aceasta enumerare trebuie sa mai amintesc ultima realizare a clubului Saijo: "Cupa Ambasadorului" (2007), un concurs care a oferit niste conditii de joc excelente si care a stabilit un record absolut in istoria competitiilor romanesti, in materie de participare: 139 de jucatori. Dupa satisfactia exprimata de cei mai multi dintre participanti la plecare si pentru ca sintem hotariti ca urmatoarea editie sa iasa cel putin la fel de bine, sint convins ca la anul vom stabili un nou record.
He heeee !! .... Pe plaiurile noastre, lumea Go-ului a inceput din nou sa prinda viata.

 
 

* * *

 

90. O noua istorie ...


Curtea de Arges: primirea lui Saijo Masakata, 9 dan pro.
("Cupa Saijo - 2004")

Prin 2000 sau 2001 se purta o discutie pe "Rgo" ... despre cit de misto ar fi sa avem si noi saitul nostru ... si despre cite chestii minunate am putea noi face acolo. Incepusera sa construiasca scheme, sa intre in detalii tehnice ... ca orice grup de oameni initiati (cei mai multi dintre ei) in "calculatoare" ... Au dus-o asa vreo saptamina-doua, discutind chestii din care eu unul nu intelegeam nimic, bineinteles - ca orice necunoscator al lucrului cu calculatorul, de orice natura o fi fiind el.
Le observam insa entuziasmul si-l admiram, cu toate ca eram deosebit de invidios ca ei stiu toate chestiile alea si eu nu ...
Am facut atunci rost de un domeniu pe care, avind in vedere ca urma sa l-il dau pentru a ne indeplini visele pe el, l-am intitulat ... "romaniango.org"

Am dat anuntul pe "Rgo" ... ceva de genul ..."Baieti, gata ... s-a aranjat ! Avem domeniul, cine se apuca de treaba ?".
In acel moment discutiile de pe lista - in ceea ce priveau "saitul nostru" - au incetat. Nu am primit niciun (nici un) raspuns. Nici pe Rgo si nici in particular ...
Am asteptat vreun an de zile si nu s-a mai deschis niciodata discutia aceea interesanta despre sait. Dupa un an m-am gindit sa joc un tesuji: am lansat un troc. "Dau lectii de Go celui care-mi va face saitul." De asta data am avut ceva mai mult succes. A venit mai intii unul (imi cer scuze ca i-am uitat numele) pe care nu-l cunosteam. Era incepator in Go dar un excelent meserias in grafica pa calculator. Un profesionist. A venit insa numai de vreo doua-trei ori, dupa care s-a luat cu munca lui la servici ... pentru ca la scurta vreme dupa aceea sa parasesca definitiv tara.
Incepuse sa construiasca saitul, chiar sub ochii mei ... probabil in speranta ca voi invata ceva ... numai ca degetele ii zburau atit de repede pe taste incit n-am inteles absolut nimic din ce facea el acolo ...

A aparut apoi Iulian Dragomir. Pe Iulica il cunosteam mai de demult. Era entuziast si plin de cele mai bune intentii dar ... cunostiintele lui in materie de html nu erau prea grozave. In concluzie munca la sait a ramas in aceasi faza ... de conceptie.
M-am gindit pe urma sa platesc pe cineva ... numai ca incepusem sa inteleg: trebuia sa invat eu sa lucrez in html si nu numai sa-mi construiasca el pagina de web ... Ar fi trebuit sa stiu s-o mai si intretin, ulterior ...
Zis si facut. Auzisem eu ca Sorin Popescu, unul din prima serie de jucatori de Go s-ar ocupa tocmai de chestii d'astea ... L-am sunat si i-am propus sa-mi dea lectii de html. Sorin a venit si am luat lectii pret de vreo luna-doua, dupa care m-a rugat sa-l scuz dar nu mai avea efectiv timp din cauza serviciului ...

Ramasesem din nou in aer (caci cu putinul pe care-l prisesem de la Sorin nu ma puteam apuca de treaba de unul singur). Am cumparat atunci o carte ... "Cum sa folosim HTML-4" (parca ... sau cam asa ceva) si m-am pus pe tocit. Cind am inceput sa inteleg cit de cit despre ce este vorba, am apelat la frate'miu. El era in State si tocmai din asa ceva traia, numai ca stiam ca are pina pete cap de munca si nu voiam sa-l incarc si cu treaba asta pentru mine ...
Fratele ... deh ! ... frate !. Si-a rupt vreo doua zile si mi-a facut prima pagina si o schita a paginilor din interior. De-acum ma puteam descurca si singur. Imi lua ingrozitor de mult timp fiecare chichita - eram doar la inceput, nu-i asa ? - dar am reusit sa fac saitul sa arate cit de cit ca lumea si sa fie si cit mai functional ... Am inceput sa-l umplu cu fel de fel de chestii care am banuit eu ca ar putea interesa pe cineva ...

De "Istoria" asta nu m-am apucat decit foarte tirziu, pentru ca am stiam ca, daca ma apuc sa povestesc, nu voi putea nicicum omite toata mizeria aia cu "noua conducere a federatiei" ... si-mi era pur si simplu scirba sa trebuiasca din nou sa ma cobor in mocirla aia, sa retraiesc acele momente hidoase si sa le mai si pun pe sticla ...

O parte a colectivului care a organizat "Cupa Ambasadorului - 2007", sarbatorind la sediul clubului reusita concursului

Pina la urma m-am apucat. Am inceput in 2002-2003 si primele 41 de capitole au durat pina in 2004. Urma sa intru in mocirla despre care pomeneam si ... inca nu puteam (!). Pentru mine, evenimentele acelor ani sint deosebit de dureroase, cu atit mai mult cu cit situatia aceea persista si in ziua de azi. Aproape nimic nu s-a schimbat.

A urmat o pauza de patru ani in care m-am tot codit daca sa mai continui sau nu ... Pentru ca acum vreo luna sa ma apuc din nou de scris (azi fiind in data de in 16 ianuarie 2008). Trebuia sa termin ceea ce aveam de spus.
M-am apucat dintrun motiv foarte simplu: mi-a venit o idee noua pentru prima pagina a saitului si intro zi am facut-o ... Apoi pentru ca imi placea destul de mult cum arata, tot admirindu-mi eu opera ... mi-am dat seama ca acum trebuie sa mai lucrez putin si la interior ...
Am facut si acele modificari dupa care ... terminarea "Istoriei" a devenit evidenta. Trebuia sa o inchei ... iar azi am terminat-o. Nu cred ca mai am ceva de adaugat. Am relatat toate momentele (cred) care m-au afectat pe mine mai mult - sub o forma sau alta - sau cel putin, pe cele mai importante dintre ele. Pe cele pe care le-am trait in mod direct.

A mai fost o cauza pentru care am facut pauza aceea de patru ani: impreuna cu Catalin Taranu, Cristian Pop, Doru Ilie si Petrica Oancea am infiintat in anul 2004 "Asociatia SAIJO" (si clubul deschis zilnic oricarui jucator de Go). Munca acolo ne-a luat foarte mult timp. Pe deasupra, era vorba despre ceva "nou", ceva care deabea incepea si ... imi era foarte greu sa ma mai las prada amintirilor acestea - evenimente peste care au apucat sa se aseze suficient de multi ani.
La clubul Saijo am inceput prin a ................

Oh ... dar asta este o alta poveste ! .... De fapt, probabil ca acum incepe o noua "Istorie" !! ...

 

 Cu speranta ca ne vom intilni in fata tablei de joc,
Radu Baciu

 
 

* * *