1-2

3-5

6-8

9-10

11-12

13-16

17-19

20-22

23-25

 

26-27

28-31

32-34

35-37

38-40

41-42

43-44

45-46

47-48

 
 

49-50

51-52

53-54

55-56

57-59

60-62

63-65

66-69

70-72

 

73-75

76-78

79-80

81-82

83-85

86-88

89-90

   

 
 
 
 

83.  Probleme de nerezolvat ...


Citiva copii de la Fundatia Sakura, jucind la "Bucharest Open - 1994"

Cam tot in perioada aceea a anului 1997 s-au mai petrecut citeva lucruri.
Primul a fost ca s-a infiintat Federatia de Jocuri Logice, cuprinzind fostele federatii de Scrabble, Bridge si ... Go. Probabil ca trebuiau sa raspunda cumva maririlor de salariu pe care le capatasera si au cedat in fata insistentelor ministrului. Acum nu mai eram o federatie independenta.

La o vreme dupa aceea, Vali Urziceanu a abandonat postul de Instructor Sportiv; se pare ca afacerile incepusera sa-i mearga si nu mai avea chef sa se ocupe zilnic de mersul federatiei (il lasase insa acolo pe vechiul si bunul sau prieten, asa ca avea in continuare lucrurile sub control). In locul lui, Opris a angajat pe cineva din minister ...
Nimeni nu a stiut vreodata cine era doamna respectiva (asa auzisem, ca era vorba despre o doamna ... caci nimeni nu o vazuse de fapt) si nici pentru ce isi lua ea salariul (care mai era si foarte mare, datorita "vechimii"). Eu unul stiam prea bine ca, daca nu se ocupa de Go, instructorul sportiv nu avea efectiv ce sa faca in cadrul federatiei. Dinsa a stat insa vreo 4-5 ani si si-a luat linistita banii ... iar Opris, la fel de linistit a platit-o regulat din bugetul federatiei ... asa amarit cum era el.

In ceea ce ma priveste, criza sentimentala care ma cuprinsese in Franta, dupa Campionatul de la Marsilia trecuse dar ... framintarile si intrebarile acelea nu conteneau sa ma bintuie. Imi dadeam seama insa ca cel putin pentru moment nu aveam ce face. Pentru o schimbare ar fi fost nevoie de mai multi. Jucatorii nostri de Go erau insa prea putin interesati de ceea ce se intimpla la nivelul conducerii iar cei pe care-i interesau lucrurile astea aveau o reactie atit de slaba incit bineinteles ca nu puteau face nimic.
Un exemplu perfect al acetui fapt s-a petrecut cu ocazia unei adunari federale care a avut loc in primavara lui 1998, inaintea Congresului de la Mamaia.

Erau - ca intotdeauna in ultimii ani - foarte multi nemultumiti de fata ... Mai toti voiau sa il schimbam pe Opris dar opinia generala era ca sa-l lasam sa termine treaba cu organizarea Campionatului din vara ... si dupa concurs sa procedam la schimbarea lui. Stateam linga Cornel Burzo si Ben (Bela Nagy). Amindoi erau foarte nemultumiti de felul in care se tinea CIV-ul. Luasera cuvintul si protestasera vehement impotriva modului in care fusese tinut in ultimul timp (de catre Iulian Toma, care il preluase de la Luchi).
Acum ma oferisem eu sa preiau evaluarea jucatorilor; Toma evident, propusese sa-l tina el in continuare. S-a votat si, cei doi, prinsi de nu stiu ce discutie si cu ochii prin alta parte, au ridicat miinile in favoarea lui Toma. Ma uitam la ei siderat si i-am intrebat:
"- Voi stiti ce ati votat ?"
"- ... Pentru CIV"
"- Da, da' stiti pentru cine ati votat ca sa-l tina de acum incolo ?"
"- ????" ... erau mirati; nu stiau exact ...
"- Pai ati votat pentru Toma !"
"- Si ? ... se mirara ei in continuare ...
"- Pai nu stiati ca tot el l-a tinut si pina acum ?
Nu stiau ... si votasera absolut la intimplare ... Banuiesc ca cel putin jumatate dintre cei din sala nu aveau habar cine tinuse CIV-ul.
A cistigat Toma cu un mic avans ... si de atunci il tine tot el in pofida protestelor care nu au incetat niciodata.

Tot atunci, pentru ca mai multi semnalasem suspiciuni grave in ceea ce priveste folosirea banilor de la buget, s-a hotarit formarea unei comisii care sa cerceteze in actele federatiei cum sta situatia. Din comisie faceau parte Sorin Sora, Calin Susan si cu mine.
Am stabilit noi o zi in care sa mergem la federatie sa verificam dosarele. Opris ne-a primit punindu-ne pe masa citeva foi nesemnificative (in mod evident extrase dintr-un dosar), cu deconturi de pe la o parte dintre concursurile ultimului an de zile. Nici macar nu erau toate concursurile ... Am cerut dosarele dar pur si simplu a refuzat sa deschida usile dulapului in care acestea erau tinute si sa ne arate altceva decit cele citeva foi pe care ni le daduse.

Refuzul lui era ostentativ si chiar sfidator, exprimat cu atita obraznicie incit Sorin la un moment dat sarise sa il bata. E inutil probabil sa mai spun ca respectivul control a ramas fara nicio urmare ...
Oamenii aia faceau efectiv ce-i taia capul in federatie, fara nici cea mai mica jena ... si din pacate, concluzia mea nu putea fi decit una: pentru moment nu prea aveam ce le face. Asa erau regulamentele ... asa erau oamenii ...

 
 

* * *

 

84.  Go party la Craiova


Craiova, 2003: Cupa ARCTICA
(Dragos Bajenaru vs. Dan Preotescu; in spate, Cristian Pop vs. Luchi Calota)

Ma suna intro zi Doru Ilie, din Craiova:
"- Bai ! ... Haideti pe la noi. Are Sorin o casa la tara si eu am o tuica tare buna ... Luam si tablele de Go si mergem vreo doua zile acolo !"
Am vorbit repede cu Popicu si Luchi si ne-am suit in tren.

Era spre prinz si in Craiova ne asteptau Doru, Sorin Sora, Radu Ciornei si Cristian Istratie, gata de plecare. Ne-am suit in doua masini (nu incapeam toti ... dar n-aveam mult de mers asa ca ne-am inghesuit claie peste gramada) si si am pornit.
Gospodaria bunicilor lui Sorin se situa intr-un sat chiar linga Craiova. Tocmai deschisesera "casa de vara" (in care nu se locuise peste iarna) si unde urma sa stam noi zilele alea.
Am scos gratarele, tablele de joc, sticlele de tuica ... iar gazdele au dechis o damigeana de vin. Ne-am pus pe joc.

Dupa ce s-a lasat noaptea, citiva dintre noi s-au retras ca sa se culce. Popicu a intrat intr-o camera iar Luchi s-a intins pe o lada mare, plina de blanuri ... undeva chiar linga tablele unde restul dintre noi continuam sa jucam.
Dupa inca citeva ore, cineva a constatat ca pe Luchi misca ceva ... Ne uitam mai atent si ... constatam ca Luchi era plin de purici. Casa nelocuita atita vreme (si neaerisita) era plina de purici. Sareau aia pe'acolo intr-o bucurie. Noi statusem mai spre o veranda, asa ... si nu simtisem nimic.
L-am trezit repede pe Luchi (nu paruse nici pe departe deranjat pina atunci) si cineva a intrat ingrijorat dupa Popicu. L-a scos afara si am inceput sa ne scarpinam cu totii ...

Ce sa facem ? ... De ramas in continuare, nu mai era vorba ... iar de dormit nici nu s-ar fi putut pune problema. Ne-am fi suit in masini si ne-am fi intors in Craiova dar ... soferii bausera si nu se puteau aseza la volan ...
Am tras tablele afara, in curte; ne-am asezat sa jucam, asteptind dimineata si disiparea alcoolului la soferi.
Am ajuns foarte devreme din nou in Craiova. Am tras la Doru in curte (ca doar nu era sa plecam dis de dimineata inapoi spre Bucuresti ...) si am mai facut citeva partide ...

Spre prinz, pe la ora doua, da Doru un telefon la gara ca sa afle ce trenuri avem. I se transmite ca ar fi unul pe la 4, unul pe la 5 si unul la 6:34. Primele doua erau ca si pierdute, pentru ca partidele noastre erau in toi, asa ca ... iata-ne la 6:10 in fata casei de bilete.
"- Trei bilete la 6:34 pina la Bucuresti, va rog" ... cer ... si-i intind banii fetei de la tejghea.
"- Ala nu merge la Bucuresti ! ... De-acolo vine !!!" ... imi raspunde contrariata fata.
Descumpanit, imi indrept privirea spre peronul garii. Un superb tren verde, tocmai pornea de la linia intii. Pe placutele lui distingeam clar: BUCURESTI. Proasta aia de la informatii ii daduse lui Doru ora trenului care VENEA de la Bucuresti iar pe a celui care PLECA la 6:10 o sarise ...

M-am uitat pe tabelul cu mersul trenurilor si vad ca nu peste mult timp avem un Inter-City (tocmai se introdusesera). Costa cam de trei ori mai mult decit cel normal dar ... ne ducea acasa. Nici Luchi si nici Popi nu aveau bineinteles niciun ban in buzunar ... Eu aveam ceva, dar nu stiam daca am suficient ... asa ca m-am dus la Casa de Bilete ca sa aflu pretul exact:
"- Nu va suparati, cit costa un bilet la Inter-City pina la Bucuresti ?"
"- Nu-s birou de Informatii !" - vine raspunsul prompt ...
Aici gresisem si eu, ce-i drept ca trebuia sa ma duc la "Informatii" ... asa ca dupa o scurta coada refac intrebarea in fata celei de la biroul de Informatii ...
Nu m-a auzit de prim data, pentru ca statea de vorba cu o alta doamna care ... (ea) avusese sansa sa prinda ultimul episod al unei telenovele foarte la moda pe atunci ... Refac intrebarea cu voce mai tare ... si din nou, inca o data, aproape tipind. In fine, ma aude. Prezenta mea o deranjeaza vizibil dar imi arunca totusi, intorcindu-se doar pe jumatate:
"- Nu circula !" ... si se intoarce la serialul TV.

Incepusem sa-mi dau sema cum merg lucrurile pe acolo, asa ca ma hotarasc sa blufez un pic. Am scos banii si m-am intors la Casa de Bilete:
"- Trei pentru Inter-City, la Bucuresti ... va rog."
"- Prezentati-va cu o ora inaintea plecarii trenului !" ... aud nesperatul raspuns ... dar ...
Imi verific ceasul, il confrunt cu cel al garii ... Mai erau exact 50 de minute pina la plecarea trenului. Ii explic duduiei chestia cu timpul. Cade pe ginduri. Isi verifica si ea ceasul ... In mod evident, aveam dreptate.
Verifica niste foi, se mai gindeste putin si-mi raspunde:
"- Azi nu circula." Nu-mi tinuse cacialmaua ... dar nu ma dau batut:
"- Bine ... atunci dati-mi va rog trei bilete la primul tren de Bucuresti."
"- E miine dimineata la 12 !"
"- Cum ... nu mai este niciunul pina atunci ?"
"- Duceti-va la Biroul de Informatii !"

Deja stiam exact ce trebuie sa fac. Mi-am copiat de pe panoul de plecari toate trenurile favorabile noua, pe care le aveam pina dimineata la ora 7 (erau in numar de sase).
M-am dus din nou la Informatii; acolo, telenovela nu se terminase ...
"- Care este primul tren spre Bucuresti ?"
"- Miine la 12."
"- Bine, dar cel de azi de la ora 20 ?" ... atac eu.
"- Anulat."
"- Si chiar nu mai este niciunul pina miine la 12 ???" ... am continuat dezarmat ...
"- Duceti-va la Tabloul din gara, ca scrie acolo !"
"- Pai de acolo vin !" ... si cu asta mi-am epuizat complect rezerva mea de calm.
Am inceput sa tip la ea, am cerut sa vorbesc cu seful de gara ca sa o reclam ... ca nu-s bataia ei de joc ... Nu stiu unde as fi ajuns daca nu erau Luchi si Popi alaturi de mine ... sa ma mai tina cit de cit ...
Am obtinut insa si niste bilete ... pentru acceleratul 251, care pleca spre Bucuresti noaptea, la 2:48 ... si asigurarile ca acela nu va fi anulat. Reusisem. Vazindu-ma atit de pornit, probabil ca bagasera un tren special in circulatie ...

Ne-am intors la Doru in gradina. Mai era bere rece si tuica iar jocurile nu fusesera inca strinse din gradina. S-au sculat. Nu, nu ii deranjam ... doar se intinsesera un pic, asa ... Se bucurau chiar ca mai stam pina la noapte. Mai avem timp de citeva partide. Draguti.

N-au mai fost probleme. Pe la doua noaptea am pornit-o spre gara si am luat acceleratul care ne-a dus fara alte peripetii pina la Bucuresti. De atunci insa ma chinuie un gind: o fi circulat oare Inter-City-ul ala de 6:58 ... sau nu ???
... Oricum, am incercat sa evit cit mai mult posibil dupa aceea, gara din Craiova.

 
 

* * *

 

PS:
Jur ca intimplarea este absolut reala in integraliatatea ei. N-am schimbat un cuvint, nici din dialoguri si nici din succesiunea evenimentelor.
Precizia datelor este atit de mare deoarece chiar a doua zi ii scrisesem lui Sorin Gherman (care era insei in Japonia), povestindu-i toata tarasenia. El a gasit de curind scrisoarea aceea printre hirtiile lui si mi-a trimis-o.

 
 

* * *

 

85.  Cum m-am apucat de nasit


Corina Tarina, dupa plecarea ei de aici (2003)

Suna cineva intr-o zi la usa si cind deschid ... Corina Tarina si Ionut Cora ...
Veneau din cind in cind pe la mine iar Corina intr-o perioada venea chiar in mod regulat ca sa o antrenez. Prindea repede si avea o gindire foarte buna. Probabil ca ar fi ajuns o deosebit de puternica jucatoare daca nu ar fi fost atit de constiincioasa cu scoala. Nu putea veni la mine decit o data pe saptamina si asta numai intre orele 12:00 - 15:00 ... cind avea o fereastra intre doua cursuri ...
La un moment dat veneau impreuna, ca sa se antreneze pentru nu stiu ce concurs de perechi ...

Erau impreuna de ceva vreme si-mi erau deosebit de simpatici.
Acum ramasesera in hol ... parca nestiind ce sa faca. In mod evident aveau ceva pe suflet si nu stiau cum sa inceapa ...
"- Ce-i ?" ... ii intreb ca sa depasim momentul ...
Ionut isi ia inima in dinti si-mi zice:
"- Radu, noi ne-am gindit sa ne insuram. Vrei sa ne fii nas ?"

Nu era prima pereche de jucatori de Go care se insurau. Mihai Lita si Carmen Mateescu o facusesera cu multi ani in urma (inca inainte de '90 parca ...) si mai tot clubul de la Preoteasa fusese invitat la cheful facut cu ocazia respectiva. Din pacate mariajul lor nu durase decit citeva luni de zile. Nu se prea potriveau ... de fapt. Cred ca mai mult ii apropiase ... pasiunea lor pentru Go.

Astia doi insa se potriveau. Aratau bine impreuna si erau o pereche foarte placuta.
Eram flatat ca ma alesesera drept nas. Stiam ca in general lumea isi alege ca nasi niste oameni instariti (cit mai instariti posibil ...) iar ei se oprisera asupra mea, de la care nu prea aveau nimic de capatat ... Ma onora alegerea lor.
Aveam insa si o mica problema ... imi trebuia un costum. Cel vechi al meu nu stiu daca-mi mai venea (il folososem ultima data in urma cu citiva ani, la nunta lui Mihai Bisca ... si inca de pe atunci dadea semne ca nu ma mai incape prea bine). Acum imi trebuia unul nou ... si nu unul oarecare ci unul de "Nas".

Incepusem deja sa ma uit prin oras pe la costumele de gala. Nu pot suferi genul asta de imbracaminte dar acum imi trebuia o chestie dintr-aceea ... Nu ma prea vedeam in niciunul dintre ele. Aveam de facut o alegere deosebit de dificila si oricum ... stiam ca ma voi simti ingrozitor de prost in asa ceva.

Dupa numai citeva saptamini Ionut mi-a comunicat ca totul a cazut ... sau cel putin pentru moment, se amina. Aparusera unele probleme intre ei doi.
Dupa alte citeva luni Corina a plecat din tara pentru totdeauna.
Mi-a parut cu sinceritate rau pentru ei. Chiar aratau bine impreuna ... si-mi erau foarte apropiati ...
Ma incerca totusi si un micut (si meschin) motiv de satisfactie, unul ascuns, stiut numai de mine: scapasem de costum.

 
 

* * *