1-2

3-5

6-8

9-10

11-12

13-16

17-19

20-22

23-25

 

26-27

28-31

32-34

35-37

38-40

41-42

43-44

45-46

47-48

 
 

49-50

51-52

53-54

55-56

57-59

60-62

63-65

66-69

70-72

 

73-75

76-78

79-80

81-82

83-85

86-88

89-90

   

 
 
 
 

81.  Hartuiala pustilor obraznici


Pe strazile din Maastricht, cu Mihai Bisca, Robert Mateescu si Mirel Florescu (1994)

La Baile Felix nu numai eu imi declarasem intentiile de a nu mai frecventa concursurile fderatiei. Carmen Mateescu facuse si ea la fel. Totodata, fiind presedinta fundatiei si in acelasi timp profesoara a majoritatii copiilor care veneau acolo si invatau Go, hotarise ca nimeni de la noi nu va mai aprticipa la niciuna dintre activitatile federatiei.
Aceste decizii deranjau noua conducere asa incit Vali Urziceanu a declansat un razboi sustinut de hartuiala impotriva noastra. Incepuse sa dea telefoane pe la parintii copiilor de la noi, incercind sa-i convinga ca ... daca vor profesori de Go atunci ei (federatia) au o groaza de cadre calificate, instructori cu experienta - noi (Carmen si cu mine) nefiind decit niste antrenori de doi bani, cu care copiii lor nu vor invata niciodata sa joace Go ca lumea.
De fiecare data, avea grija sa-i avertizeze (mai mult sau mai putin voalat) ca ... da, e bine ca cei mici sint scosi pe la concursuri internationale dar ca ... pentru obtinerea vizelor de iesire din tara tot la mina federatiei ajungeau (pentru ca prin ei se obtineau aceste vize) ...
Parintii veneau pe rind la noi si ne realatau discutiile astea:
"- M-a sunat ieri ala de la federatie si uite ce mi-a spus ..."
Josnicia era totala.
Mai mult ... incepuse sa le spuna si copiilor fel si fel de prostii despre noi. Intr-o zi, la Abano Terme (in Italia), l-am vazut pe Vali stind de vorba intr-un colt cu Dragos, Ana si Razvan. Banuiam ce face si m-am dus revoltat la ei. Vali a tacut imediat, privindu-ma sfidator. I-am luat pe cei trei si am plecat. Nu i-am spus nimic atunci pentru ca simteam ca nu ma voi putea abtine: l-as fi pocnit acolo, in fata tuturor. ... Dar asa ... cu sete !
L-am intrebat pe Dragos:
"- Ce voia de la voi ?"
"- Ne spunea despre tine ... ca v-ati certat si ..."
Aveau 14 ani iar faptul ca incerca (la virsta lor) sa ii atraga in mocirla aceea mizerabila si s-ai manipuleze impotriva noastra, mi s-a parut mai josnic decit orice altceva. Un nemernic.

Tot la Abano Terme s-a mai intimplat ceva foarte straniu.
Nu stiu cum, in timp ce eram acolo, la urechile unei rude (din tara !) a uneia dintre fetele care erau cu noi, ajunsese vestea cum ca tinem copiii in niste conditii groaznice, fara mincare si neingrijiti.
Ruda respectiva contactase Primaria din Abano Terme si se plinsese de tratamentul copiilor de la Sakura. Vali aflase cumva toate astea (cum oare ?) si alergase la Dl. Held (presedintele Federatiei Europene) raportindu-i imediat ce se intimpla ... iar Held a chemat-o pe Carmen pentru a discuta cu ea.
Discutia a fost foarte scurta. Imediat dupa ce Held i-a expus cele auzite si Carmen doar incepuse sa-i spuna ca noi stam la hotel (fata de ceilalti romani veniti acolo si care stateau la corturi ...), prin fata lor a trecut chiar fata in discutie. Alerga pe culoarul acela din fata salii de joc, pe niste role noi noute (proaspat cumparate din magazin), bine imbracata si radiind de bunastare. (De fapt copiii aveau cu mult mai multi bani la ei chiar decit noi, profesorii ... care mai stateam si pe iaurturi din cind in cind ...)
"- Uite-o pe fata despre care vorbeam ! ... a spus Carmen ... "Arata ca fiind neingrijita si infometata ?"
N-a mai fost nevoie de niciun comentariu, Held (un elvetian cu o minte brici) si-a dat seama imediat de capcana in care se incercase sa fim atrasi ...

... Si tot la Abano Terme s-a mai petrecut un lucru cu totul special ...
Venise acolo doamna Kobayashi. Jucatoare profesionista (7 dan), foarte cunoscuta in lumea Go-ului Japonez (si nu numai ...), aceasta doamna are o scoala in Japonia, fiind intr-o permanenta cautare de noi talente. Pe la ea trecusera deja Robert Mateescu, Sorin Gherman si Mirel Florescu. Acum venise in Europa pentru a vedea daca nu poate descoperi pe aici vreun tinar de perspectiva ...
Robert si Sorin (pentru ca o cunosteau deja) iar mai apoi Carmen au vorbit cu ea si i-au recomandat pe doi dintre cei de la Fundatia Sakura: Dragos Bajenaru si Vali Gheorghiu. Aveau 14 ani, Dragos ajunsese 3 dan (parca) iar Vali 2 dan.
Dupa citeva zile in care D-na Kobayashi i-a observat, a stat de vorba cu ei (au jucat parca si o partida) ... decizia a fost luata: vor merge amindoi in Japonia.
In felul acesta, numarul romanilor care au reusit sa studieze Go printre profesionisti a crescut la 6.

Scopul principal al permanentei hartuieli la care eram supusi, nu era insa numai cel de a raspindi discordie printre noi. De fapt ei mai voiau si ... banii. Banii pe care banuiau ca Federatia Europena ni-i daduse in urma organizarii concursuriloer de la Baile Felix.
Bineinteles ca nu cistigasem nici un ban atunci, dar ei erau convinsi ca nu se poate sa fi facut noi toate cele pe care le facusem, fara sa fi avut ceva de cistigat. Asa functiona mintea lor. Totul se reducea la "bani".
Noi nu numai ca nu cistigasem nimic dar mai si dadusem din propriile buzunare in perioada de organizare a concursului ... Inaintasem spre decontare de la Federatia Europeana numai cheltuielile din perioada de trei zile (strict), cit a durat concursul.
Aceasta pretentie absurda a lor aveam sa o aflam cu ocazia unei intilniri care a fost stabilita (nu mai stiu cum) intre conducerea federatiei si cea a Fundatiei Sakura.
Ne-am dus Carmen si cu mmine, insotiti de vreo 4-5 dintre parintii care erau in comitetul de conducere al fundatiei. Au urmat vreo doua ore de discutii sterile, mici certuri si acuzatii reciproce. Spre final au atacat si problema care-i framinta cel mai tare:
"- Vrem banii !"
"- Care bani ?
"- Pai ... banii pe care i-ati luat la Baile Felix ! Organizarea concursului a fost a Federatiei Romane si deci banii aia ni se cuvin noua ...."
Degeaba am incercat sa le explicam cum a fost de fapt. N-au crezut niciun un cuvint.
De fapt tupeul lor era cu atit mai mare cu cit nu ridicasera un deget la pregatirea si desfasurarea concursului, totul fiind facut de Fundatia Sakura - care fusese de fapt organizatorul principal (cit se poate de oficial si legal). Dar ei voiau banii (!) ... pentru ca nu puteau concepe ca am depus atita munca fara sa fi cistigat nimic.
Dupa ce am plecat de acolo, mama lui Vali Gheorghiu (parca) a tras singura concluzie care se impunea, cu voce tare:
"- Niste pusti obraznici !"

 
 

* * *

82.  Marsilia - 1997


Impreuna cu Ionut Cora, inminam premiile la Bucharest Open - 1994

In 1997, Campionatul European de Go s-a tinut in Franta, la Marsilia. Asa cum facuseram in toti anii astia, la toate campionatele uropene, ne-am dus si noi - cei de la Fundatia Sakura - cu un autocar plin de copii.

Eu aveam planuri de mai lunga durata: dupa concurs urma sa ramin la Paris, la maica-mea unde, impreuna cu nevasta-mea sa mai stam vreo luna-doua.
Pentru obtinerea vizei de intrare in Franta, aveam deci nevoie de o invitatie speciala - cea pentru grupul de la Sakura fiind doar pentru doua saptamini, pe durata concursului. Formalitatile pentru viza mea s-au prelungit cu vreo doua-trei zile fata de timpul necesar pentru rezolvarea vizelor grupului si nu mai puteam merge cu ei, cu autocarul: aveam sa pornesc spre Franta la citeva zile mai tirziu decit data la care pleca restul grupului. Pierdeam prima saptamina de concurs dar, pentru ca oricum ne aranjasem sa petrecem vacanta la Paris, ar fi fost pacat sa nu trec totusi si pe la concurs, macar pentru cea de a doua saptamina.

Mai aveam un motiv foarte special pentru a nu rata campionatul de la Marsilia: acolo urma sa il revad pe Catalin Taranu care fusese invitat special, ca jucator profesionist ce se afla ... si pe care nu-l mai vazusem de vreo trei ani. Vorbisem des la telefon dar de vazut ... nu avusesem ocazia sa o facem dupa plecarea lui in Japonia. La Paris mi-am lasat grosul bagajelor si, cu o geanta mai mica pentru doar o saptamina m-am suit in trenul rapid spre Marsilia.
Cind am ajuns intr-o zi de Joi in capmpusul universitar unde se tinea concursul, undeva chiar la marginea orasului, m-a cuprins inca de la portile lui acea senzatie de totala relaxare care pune stapinire pe mine de cite ori particip la un asemenea eveniment. Eram calm, linistit si plin de un optimism care simteam ca nu ar putea fi zdruncinat sub niciun motiv. Am primit cu seninatate primele vesti proaste de la romanii pe care incepusem sa-i intilnesc ... In zilele precedente se certasera ca chiorii, iar ieri iesise chiar un scandal monstruos pentru organizarea Campionatului ce urma sa aibe loc in 1998, in Romania ...
Se certasera ai nostri intre ei ... impartiti in doua tabere: cei de la federatie si restul ...

Problema era ca, in chiar momentul in care intram eu in campus incepea Congresul Federatiei Europene de Go. Acest congres se tine in ficare an, in ziua libera de runde (Joi) a primei saptamini de concurs. De asta data urma sa ne fie acordata noua, Romaniei, organizarea Campionatului European din anul urmator.
Lucrurile fusesera aranjate inca de cu vreo doi-trei ani mai inaite - cind primisem toate asigurarile ca, daca ne vom oferi sa-l facem, ni-l vor da fara niciun fel de discutie. Acum urma sa primim insarcinarea oficiala. Noi (Fundatia Sakura) le propusesem celor de la federatie sa ne dea noua organizarea evenimentului. Aveam deja experienta unui concurs "mare" (cel de la Baile Felix) si aveam si oamenii cu care sa putem organiza asa ceva. Nu acceptasera insa iar acum Carmen incercase sa faca o ultima tentativa pentru a-i convinge totusi, inainte de prezentarea ofertei in fata Congresului European.

Noi ofeream doua locatii: una in Brasov si o a doua in Poiana Brasov, pe care le gaseam mult mai potrivite pentru desfasurarea Campionatului. Cei de la federatie voiau neaparat, pe de alta parte, sa-l faca la Mamaia.
Noi consideram Mamaia ca un loc foarte prost ales avind in vedere perioada in care se desfasura concursul. Aveam in vedere in primul rind caldura (fara sali cu aer conditionat, a juca vara la mare ar fi fost ingrozitor), apoi aglomeratia si in special hotii care, exact in perioada respectiva (Iulie-August), se vor stringe in mod inevitabil pe litoralul nostru. Acestea au constituit de altfel si doua dintre principalele motive pentru care Campionatul din 1998 organizat la Mamaia a fost un esec.

Cu o seara inainte de Congres deci, se strinsesera undeva mai multi romani si avusesera o ultima discutie pe aceasta tema. Se pare ca discutiile denaturasera spre final intr-o cearata "la cutite" si ca reprezentantii nostri vor depune pina la urma ca oferta pentru 1998 ... Mamaia.

Simteam ca sint complect detasat de toate chestiile astea. Nu ma atigeau in nici un fel ... cu toate ca eram foarte implicat in evenimente. Alergasem ceva pentru a le putea face o oferta cit mai buna, obtinusem deja niste preturi excelente pentru o parte a cheltuielilor care urmau a fi facute ... Intr-un cuvint eram bagat pina la git ... Dar mai stiam ceva ... si anume ca niciodata cei de la federatie nu vor accepta sa ne lase pe noi sa ne ocupam de organizare; ca banii de la Fderatia Europeana "trebuiau" sa ajunga la ei si nu in alta parte.
Aflasem ca, numai cu 3-4 zile inaintea plecarii spre Franta, citiva dintre ei se dusesera la mare pentru a gasi locatia potrivita ... si ca probabil, in lipsa de timp, sarisera pe prima oferta intilnita. Asta imi intarea banuielile ca sint gata sa treaca peste orice, sa se preteze la cele mai abjecte improvizatii ... numai sa-si pastreze organizarea concursului. Nu aveam nici o speranta ca am pute-o prelua noi.

In port, cu Robert Mateescu, Sorin Gherman si Mihai Bisca
(Marsilia - 1997)

Eram atit de detasat de tot ce se intimpla in jurul meu incit am patit atunci un lucru pe care nu-l mai patisem niciodata (si nici dupa aceea ...). Pierdusem prima saptamina a Campionatului dar urma Concursul de weekend. M-am inscris dar, in noaptea premergatoare am intirziat pina spre dimineata pe terasa imensa care ne statea permanent la dispozitie, chiar linga salile de joc ... impreuna cu Catalin, Robert, Popicu, Petrica si alti citiva de pe acolo.
Dimineata am auzit ceasurile dar mi-a fost pur si simplu lene sa ma scol si sa ma duc la prima runda. Mi-am zis ... Da-l incolo ! ... Nu ma mai duc ... Si nu m-am mai dus nici la prima runda si nici la urmatoarele (!!). Fara cel mai mic regret.

Dupa terminarea concursului m-am reintors impreuna cu tot grupul Sakura la Paris, unde autocarul urma sa ramina o noapte si a doua zi sa pornesca spre Bucuresti.
Inca vreo doua zile le-am petrecut cu Rob Kok si Wataru care mai intirziasera si ei un pic pe acolo dar, imediat dupa ce toti au plecat ... am inceput sa-mi dau seama ca nu prea am chef de Paris. Voiam acasa. Oricit ar putea suna de ciudat pentru multi, pur si simplu ma plictiseam la Paris. Fusesem deja de mai multe ori, vazusem cea mai mare parte din ceea ce-i de vazut pe acolo ... dar nu era numai asta ... Mai era si caldura acelei veri ingrozitoare si umiditatea greu de suportat din aer ... Totul ma facea sa nu mai am stare.
Treptat, sederea mea acolo a inceput sa devina un cosmar ... si peste toate nici macar nu ne puteam intoarce mai repede in Bucuresti pentru ca biletele de avion pe care le cumparasem in tara erau cu data fixa: returul nu putea fi devansat.

Sa stau inchis in casa nu se putea pune problema, asa ca ieseam in fiecare dimineata si bateam strazile in prostie (spre disperarea nevestei mele) pina in noapte. Ne intorceam acasa darimati pentru ca a doua zi sa o luam de la capat ...
In plimbarirle acelea prelungite am avut timp sa revad tot ce se intimplase in ultimii ani, sa pun lucrurile cap la cap ... sa fac de fapt ceea ce evitasem de cind parasisem federatia: sa analizez pe indelete situatia.
Concluzia a fost ca, daca totul va merge in continuare asa, ne vom afla in curind in pragul colapsului - daca nu cumva ajunsesem deja ... Iar partea cea mai proasta era ca imi gaseam si eu o oarecare vina in toata povestea asta si anume ca-i parasisem cind (poate) aveau mai mare nevoie de mine, lasindu-i prea usor pe mina celor care acum conduceau federatia.
Dupa ce trecusem printr-un veritabil calvar in ultimele doua saptamini de Paris, am ajuns in tara intr-o stare de totala depresie.

 
 

* * *