1-2

3-5

6-8

9-10

11-12

13-16

17-19

20-22

23-25

 

26-27

28-31

32-34

35-37

38-40

41-42

43-44

45-46

47-48

 
 

49-50

51-52

53-54

55-56

57-59

60-62

63-65

66-69

70-72

 

73-75

76-78

79-80

81-82

83-85

86-88

89-90

   

 
 
 
 

79.  Din nou ... alegeri


Dan Ciota isi primeste premiul la Cupa Arctica - 2003
(in prezidiu: Sorin Sora, Doru Ilie si Petre Oancea)

La scurta vreme dupa Baile Felix, noua conducere a organizat o Adunare Generala.
Lumea aflase intre timp despre schimbarile petrecute si incepusera sa apara deja diferite reactii. Cei citiva "initiati" in problemele noastre erau revoltati de ceea ce se intimplase. La respectiva adunare, Mihai Lita si Bogzi si-au depus carnetele de membri ai federatiei (de fapt, numai Mihai a facut-o efectiv ... caci Bogzi nu isi mai gasea carnetul si s-a multumit doar sa faca o renuntare "verbala").
Acestia erau insa putini. Nu prea discutasem public incurcaturile pe care le avusesem in ultimii ani si deci marea majoritate habar nu aveau de ceea ce se petrecea in interiorul Biroului Federal.

Pe de alta parte, Vali avusese grija sa prezinte tutror lucrurile intr-o lumina deosebit de favorabila. Inca de la Baile Felix strinsese un grup de jucatori si improvizasera un soi de conferinta de presa ad-hoc in care isi prezentasera intentiile.
Intimplator, adunarea respectiva se petrecea undeva chiar in fata locului unde stateam eu si Carmen, in holul hotelului; ii vedeam dar nu-i puteam auzi fiind la o oarecare distanta de ei. Razbateau pina la noi numai, din cind in cind, fragmente din discursul pe care Vali il tinea celolalti. Un discurs esentialmente politicianist si populist, cu promisiuni pe care in mod evident nu si le putea tine dar pe care mai toti il urmareau cu cea mai mare atentie:
"- ........ Vom cere mai multi bani ministerului ! ..."
"- .........Vom reface cluburile din Constanta si Iasi !... " - locuri in care de citiva ani nu se mai juca Go ...
..............................................................
... Si alte asemenea declaratii de intentie ... angajamente care bineinteles ca n-au fost niciodata indeplinite (si nici nu prea aveau cum). Spre uimirea mea, privirile celorlalti erau insa pline de incredere si speranta. In mod evident, de acum totul se va schimba in mod radical iar lucrurile vor merge cu mult mai bine. Parca ii vrajise ...

In primele doua-trei luni au fost intro mare agitatie. Opris se afla de fapt intr-o perioada "de proba" (ca angajat al ministerului), urmind ca numirea definitiva sa se faca in urma acestei perioade. Imediat dupa depasirea acesteia insa, s-au dat pe brazda.
Nu mai treceau decit rar pe la birou ... multe concursuri nu se mai tineau, iar cele ce aveau loc totusi se bucurau de o participare jalnica ... trimteau invitatiile in ultimul moment, acestea ajungind cu numai o zi sau doua inaintea concursului (daca nu chiar dupa ce acesta se tinuse deja ...). Nimeni nu mai stia ce o sa fie luna viitoare ....
Nu putine au fost concursurile la care nu veneau decit 7-8 juvcatori ... De citeva ori nici nu s-au mai tinut, ca nu aveau cu cine ...

Tin minte o intimplare caracteristica anilor care au urmat.
Eram intr-o Simbata seara la mine acasa, impreuna cu alti citiva amici, jucatori de Go. Juacam ... ne distram ... Faceam destul de des astfel de intruniri.
La un moment dat suna Cornel Burzo.
"- Hai ca trec pe la tine" - imi zice.
Cind a intrat pe usa a ramas blocat:
"- Pai eu vin acum de la Sala RATB. Este concurs acolo ... dar nu sint atit de multi ! ..."
Avea loc in aceasi zi o etapa de calificare pentru Cupa Romaniei (parca) - concurs care in mod normal era foarte bine frcventat. Acum erau numai 7 jucatori acolo.

Primul lucru pe care il facuse Opris fusese sa-l angajeze pe Vali Urziceanu pe postul de Instructor Sportiv (lasat liber de mine); fusese data uitarii suspendarea din viata sportiva a acestuia, care nu se incheiase inca ... si il angajase la federatie (!). Imediat dupa aia reusise sa-i mai si mareasca remuneratia de la 1/2 de norma la una intreaga. Trebuie sa fi avut relatii serioase in minister pentru a obtine lucrul asta.
La inca o vreme dupa aia, Opris insusi a obtinut un "salariu de merit" - dupa cum obisnuia sa se laude.

Dupa numai un an de cind incepusera sa coordoneze activitatile federatiei, lumea era deosebit de nemultulita iar la Adunarea Generala din 1997 aceasta nemultumire generala a rabufnit. Adunarea s-a tinut la Craiova si, spre surprinderea noastra, am primit si noi, cei de la Sakura, o invitatie la aceasta reuniune. Fundatia nu era afiliata federatiei (conform legilor in vigoare) si gestul acela ne intrigase. M-am dus si eu la Craiova, ca reprezentant al Fundatiei Sakura, sa vad ce naiba vor.

Inainte de a ajunge acolo insa, s-a mai petrecut o scena foarte interesanta. Eram in ultima zi de club, inaintea congresului. Peste drum de Preoteasa se deschisese o crisma cu un aer foarte boem care se chema "Academia de mici si bere". Ne opream din cind in cind acolo sa bem cite o halba. De asta data ne dusesem impreuna cu Ionut Cora, Petrica Oancea si Corina Tarina si stateam la o masa.
La un moment dat apare Opris. Se aseaza cu cea mai mare naturalete la masa noastra si-mi zice:
"- Vii la Craiova ? ... Am auzit ca va veni si George Stihi si va candida pentru un loc in Biroul Fdereal. Nu stiu pentru ce functie ... dar uite ce ne-am gindit: sa fii tu candidatul nostru, la concurenta cu George."
Nu conta ce o sa fac in viitorul Birou, nici ce nevoi are federatia ... totul era ca eu sa fiu contracandidatul lui George. In fata unei asemenea mirlanii nu aveam decit un singur raspuns.
"- Dute-n p...... mati ! ... Pe mine sa nu ma bagati in planurile voastre murdare."
M-am ridicat si am plecat insotit de Ionut si Corina.

De cum am ajuns la Craiova mi-am dat seama ca sentimentele craiovenilor fata de mine se schimbasera. Redevenisera cele prietenesti pe care le avusesem inainte ca viltoarea peripetiilor ultimilor ani sa ne acapareze. M-am dus la Doru Ilie, unde stateau mai multi dintre bucuresteni; mai venisera acolo citiva jucatori din Craiova, pe care nu-i mai vazusem de mai bine de un an, si lucrurile mi-au devenit pe cit se poate de clare: eram din nou prieteni.
Urmatoarea veste pe care am primit-o a fost ca Sorin Sora isi va da demisia din functia de presedinte al federatiei. Nu se mai intelegea cu Vali si Opris. Toate mergeau prost si el, chiar din functia pe care o avea, nu putea face nimic. Pur si simplu, cu aia doi nu se putea lucra. Acum regreta sincer ca se lasase angrenat in toata masinatia aceea cu venirea alora la conducerea federatiei.

Cistigatorul Cupei Arctica - 2003, Cristian Pop

Ne-am dus la sala unde se tinea Adunarea. Acolo era destul de multa lume, pentru ca avusese loc si un concurs. Dupa ce s-a terminat ultima runda ne-am strins toti reprezentantii in sala de joc si Adunarea a inceput.
Existau mai multe nemultumiri in ceea ce privea activitatea lui Vali Urziceanu in cadrul Biroului Federal si ca urmare, acesta a fost poftit sa paraseasca Biroul actual ... si nici pentru viitorul Birou sa nu-si mai depuna candidatura.

Apoi Sorin Sora a explicat ca nu se mai poate achita de functia sa de presedinte (fara a mai da alte amanunte) si s-a trecut la alegerea unui altuia. Candidat era Iulian Toma. El facea insa parte din aceasi gasca care-l pusese pe Opris secretar, asa ca Doru s-a enervat si a sarit:
"- Eu il propun pe Radu Baciu."
Nu vorbisem nimic in sensul asta nici cu el nici cu altcineva. Nici nu-mi trecuse prin cap pina atunci sa candidez la vreo functie in federatie ... eu nu veneam nici macar pe la concursuri de vreun an de zile ... da' baremi sa devin presedintele federatiei. Simteam insa in aer dorinta unei schimbari. Lucrurile mergeau mult prea prost. Am acceptat sa candidez, mai ales pentru ca o buna parte dintre cei prezenti sustineau in mod evident propunerea lui Doru. Mi-am zis ca ... poate ... a venit momentul sa revenim la o situatie mai normala - caz in care eram bineinteles dispus sa pun din nou umarul si eu.

S-a trecut la vot. Opris, Vali si Iulian Toma contabilizau rezultatele. A iesit Toma inaintea mea la diferenta de ... 1 vot (!). Atunci, n-am avut nicio suspiciune dar peste o vreme ... aducindu-mi aminte tripleta aceea care numara voturile si dupa ce am constatat cit se poate de clar ca formeaza de fapt o echipa strins unita de nu stiu ce interese comune ... am inceput sa regret ca nu cerusem un juriu impartial sau macar renumararea voturilor dupa anuntarea rezultatului.

Tot ce stiam atunci despre Toma era ca este un pasionat jucator de Go si ca in Braila facuse ceva agitatie, reusisind sa stringa in jurul lui un numar de jucatori. Ar fi trebuit sa fiu avertizat in ceea ce-l priveste, daca mi-as fi adus aminte la timp o scena care se petrecuse cu aproape doi ani in urma ... si pe care din pacate o uitasem. Nu mi-am amintit-o decit dupa ce plecasem cu totii de la Adunare.

Era imediat dupa ce aflasem ca Opris isi depusese dosarul pentru postul de secretar, cind toata masinatia pusa atunci la cale era deja evidenta. Incercasem sa vorbesc cu citiva dintre membrii complotutlui, intr-o ultima incercare disperata de a-i aduce pe calea ratiunii ... sa-i fac sa inteleaga ca nu slujesc interesele federatiei - planurile lui Vali neavind nimic in comun cu bunul mers al acesteia.
Sorin Sora imi spusese ca ... el are si niste legaturi de afaceri cu Vali ... si ca nu poate avea alta pozitie decit sa-l sprijine in continuare.
Pe Toma il invitasem la mine acasa, pentru a sta de vorba in tihna. Cind a venit l-am intrebat direct:
"- Bine, inteleg ca vreti sa schimbati ceva in federatia asta dar ... ce ne reprosati noua, si ar motiva schimbarea ?
Am stat atunci impreuna de vorba timp de sase (6) ore - ba chiar sase ore si un sfert, ca sa fiu mai precis. Nu mi-a dat un singur motiv pentru care schimbarea respectiva sa fi fost necesara. A reusit sa traga de cele 6 ore fara a-mi raspunde de fapt la aceasta intrebare simpla, cu toate ca i-am mai repetat-o de citeva ori ... De fapt nu aveau nici un motiv obiectiv.

Acum, la Craiova, dupa ce presedintele fusese ales, toata lumea a tabarit in capul lui Opris. Nemultumirile erau fara numar. Din toate partile ploua cu reprosuri. Se bilbiia, ingaima din cind in cind jumatati de raspunsuri lipsite de substanta ... era complect depasit. Tin minte ca eu l-am intrebat - acuzindu-i absenta de la activitatile federatiei:
"- Care au fost ultimile trei concursuri organizate de federatie ?"
N-a stiut care fusesera acestea !!!

Vali incercase la inceput sa-l ajute, dind el raspunsurile in locul lui ... pina cind l-am rugat, in fata tuturor, sa inceteze. Nu era avocatul lui Opris iar Secretarul federatiei ar trebui sa poata raspunde si singur intrebarilor din sala !
Ce mai ... au avut amindoi atunci un comportament absolut lamentabil.

In final, intreaga sala a votat pentru ca Mihai Opris sa-si dea demisia din functia de Secretar ... Intreaga sala ... mai putin proaspat numitul Presedinte, Iulian Toma ... care a votat in favoarea lui. Si-a si motivat votul explicind ca este adevarat, Opris facuse multe prostii pina acum dar ca are convingerea ca isi va reveni si se va pune pe treaba de acum incolo.
Raspunsul lui Opris la toate astea a fost unul cit se poate de elocvent. Si-a incrucisat miinile la piept si cu un glas hotarit a spus:
"- Eu demisia nu mi-o dau !"
Erau atunci in sala 33 de reprezentanti din toata tara care-i cereau in cor demisia ... dar el nu era dispus sa si-o dea, si gata !

Cu demisia asta era o problema de fapt ... pe care Opris o specula cit putea. Conform regulamentelor de atunci ale ministerului, secretarii de federatie erau numiti direct de catre ministru (si numai de el), Adunarea Generala nezvind nici un cuvint de zis in aceasta privinta. Practic, cei din sala nu aveau ce sa-i faca.
Stiam insa ca, daca presedintele federatiei se va duce la ministru si-i va explica ca trebuie sa ne schimbam secretarul, atunci acesta ar fi putut face modificarea necesara. Am propus deci ca Toma sa faca diligentele necesare pentru schimbarea secretarului. In unanimitate, cei de fata au fost de acord iar Toma a primit din partea Adunarii Generale insarcinarea de a rezolva aceasta problema.
... Sa mai spun ca nu a facut niciodata nimic ? ... Nici atunci si nici mai tirziu.
Vointa Adunarii Generale nu conta nici cit negru sub unghie - niste fraieri care nu stiu ce vorbesc si care puteau fi prostiti cu usurinta. Totul era ca ei insisi sa nu fie cumva clintiti de pe scaunele lor.

 
 

* * *

 

80.  Calculator + imprimanta


O partida seara, pe asfaltul pietei centrale din Maastricht (1994)

Mi-a placut de cind ma stiu sa ma plimb prin magazinele cu regim de anticariat. Nu pentru ca sa cumpar ceva ... dar apareau acolo in vitrinele acestora atitea chestii frumoase si bizare incit nu mai reuseam sa ma satur privindu-le. Daca aveam un sfert de ora liber si eram prin centrul orasului atunci cu siguranta ma repezeam pe la cite un astfel de magazin ca sa vad ce-au mai primit.

Intr-o zi vazusem expus spre vinzare un calculator cu imprimanta cu tot. Mi-am dat seama cit de bine mi-ar fi prins sa am asa ceva la mine acasa. Era un vis mai vechi al meu ... de a face o revista de Go. Stiam ca multora, prin tara, le ardea buza dupa asa ceva iar eu aveam acum timpul necesar sa ma ocup de asta.
Pentru a nu depinde de altii, faptul de a avea calculatorul si imprimanta mea, la mine acasa, ar fi reprezentat un avantaj indiscutabil ... Si nici nu costau mult - oricum, in mod sensibil mai putin decit calculatoarele noi noute care incapusera sa apara prin oras.
Dupa citeva saptamini le-am vazut in acelasi loc; nu se vindusera inca ... iar dupa inca citeva saptamini la fel ... Pina cind, intr-o buna dimineata m-am trezit cu decizia luata: azi ma duc pe'acolo si daca mai sint inca de vinzare, le iau.
An insfacat toti banii pe care ii aveam in casa si m-am dus. Calculatorul si imprimanta erau la locul lor, pe raft. L-am sunat repede pe Florin Ursu. Florin este brasovean dar pe atunci lucra in Bucuresti, undeva foarte aproape de magazinul la care eram eu. Se pricepea la calculatoare si aveam nevoie de un sfat din partea lui inainte de a scoate banii din buzunar.

"- Mai ... eu zic ca poti sa-l iei." - imi zice Florin dupa ce a venit si a apasat el pe acolo vreo doua butoane.
Am platit si m-am dus fericit acasa. Vedeam deja primul numar al revistei mele de Go; rubricile incepeau sa prinda contur ... incepusem sa fac calcule in privinta pretului cu care o voi putea vinde. Nu urmaream sa cistig bani de pe urma ei, ci doar sa-mi acopar cheltuielile de productie: hirtia ... tonnerul ...

Acasa mi-am dat seama ca problema punerii in functiune este cu mult mai complicata decit banuisem eu. Erau prea multe fire pe care nu stiam pe unde sa le bag ... Mi-am chemat repede un prieten care sa ma ajute. Imi cer scuze dar chiar nu mai tin minte cine a venit atunci ... parca Ionut Cora ... sau Sorin Gherman ... Nu mai tin minte. Eram prea fericit si gindurile mele erau ocupate cu planul primului numar al revistei.
Dupa ce calculatorul a fost montat, am vrut sa verificam si cum printeaza ... Aici s-a ivit o problema. Imprimanta nu pornea. Totul parea a fi in functiune, dar de pornit ... imprimanta: ioc. Nu voia sa asculte nicio comanda. Clipea frumos din beculetele ei superbe dar de imprimat ... nici vorba.
Pina la urma am stabilit noi ca ii lipsea un element: cartusul in care ar fi trebuit pusa hirtia. In absenta acestei piese fixate pe pozitia pe care trebuia sa o ocupe, imprimanta era blocata ... Si blocata a ramas pina in ziua de azi.
Am cautat peste tot cartusul respectiv, prin toate magazinele de calculatoare sau pe la cei care se ocupau cu repararea unor astfel de aparaturi dar nu am reusit sa gasesc asa ceva. Era o marca de loc raspindita in Romania (Kiocera) ... si nici mai tirziu, cind am ajuns in Paris (unde era foarte raspindita) nu am gasit nimic pentru ca seria respectiva de imprimante era deja mult depasita si nu se mai fabrica.
Imprimanta mea "lasser" zace si acum printr-o debara, undeva in casa. Revista n-a mai aparut, bineinteles. Va trebui sa stept aparitia internetului pentru ca (macar partial) acest vis sa mi se indeplineasca.

Am ramas deci cu calculatorul pe care incet incet am inceput sa invat cum sa-l folosesc: apesi pe buton, se aprinde, pe urma faci clic pe una dintre iconite ... dupa care nu-ti mai ramine decit sa scapi de sarpele ala care tot inceraca sa te prinda.

 
 

* * *