1-2

3-5

6-8

9-10

11-12

13-16

17-19

20-22

23-25

 

26-27

28-31

32-34

35-37

38-40

41-42

43-44

45-46

47-48

 
 

49-50

51-52

53-54

55-56

57-59

60-62

63-65

66-69

70-72

 

73-75

76-78

79-80

81-82

83-85

86-88

89-90

   

 
 
 
 

73.  Sponsorizari


Codin Cocioaba, in timp ce aranjam sala pentru Bucharest Grand Prix - 1995

Era aceea o perioada in care a obtine o sponsorizare (si in special una in bani) era deosebit de dificil. Nu ca acum ar fi cu mult mai simplu ... dar pe atunci intreprinzatorii romani care pusesera bazele vreunei afaceri erau inca la inceput si mai nimeni nu-si putea permite sa se dispenseze de vreo suma cit de cit importanta.

Numai Mihai Lita reusise sa-si convinga patronul sa sponsorizeze un concurs anual de Go cu o suma mai substantiala.
Intitulat "Cupa Biro-Technologies", concursul a avut patru editii (intre 1993-96) si a fost unua dintre cele mai populare competitii ale noastre. Mihai gasise un sistem de joc foarte interesant (eliminatoriu) si, din moment ce avea un buget apreciabil, si-a permis sa acorde premii in bani tuturor participantilor, proportional cu numarul partidelor cistigate de fiecare.
Multi jucatori de Go romani au regretat ca in 1996 firma Biro-Technologies a dat faliment.

Acum, peste numai citeva saptamini, urma sa se tina "Grand Prix"-ul din Bucuresti. Intrasem in circuitul european si aveam dreptul (inca din 1992) de a organiza in fiecare toamna, in jurul datei de 1 Octombrie, un asemena concurs.
Nu aveam nici un ban (in afara putinului pe care il puteam lua de la bugetul federatiei) si eram disperat. Voiam neaparat sa pot da niste premii mai acatarii.

Cu un an inainte, fiind in aceasi situatie, facusem apel la un verisor de-al meu care avea un magazin de obiecte sanitare. Ma ajutase cu o suma nu deosebit de mare dar care, fata de saracia cu care eram noi obisnuiti pe la concursuri, fusese mai mult decit suficienta.
Concursul acela nu iesise insa prea grozav din cauza numarului prea mare de participanti si a unor incurcaturi care intervenisera in chiar preziua concursului.
Aranjasem sa se tina intro sala de festivitati a RATB-ului si in seara anterioara concursului primesc un telefon de la cel care imi facuse acest aranjament:
"- Sala nu mai este disponibila miine; a intervenit o nunta si aia nu-s dispusi sa refuze atitia bani !"
Inmarmurisem cu receptorul in mina.
"- Da' puteti juca in sala noastra din Lipscani ... si nici nu va luam bani de asta data" ... continua repede amicul, ca sa nu fac infarct si incercind sa repare oarecum incurcatura ivita.

Ce puteam face ? Am fost de acord. Trimisesem din timp invitatiile in tara si toata lumea stia ca se va tine undeva in Colentina. Acum trebuia in numai citeva ore sa-i anunt pe toti ca s-a schimbat sala si sa vina dincolo. Cum ... necum, am reusit sa-i anunt totusi pe marea majoritate dintre ei dar citiva tot au ajuns a doua zi mai intii in Colentina ... Tot concursul a intirziat, bineinteles, pentru a-i astepta pe cei care nu aflasera inca modificarea efectuata ... Peste toate, pe linga cei care ma asteptam sa vina si care erau undeva in jur de 60-70 de oameni, in ultimul moment a aparut Carmen Mateescu cu un grup imens de copii. Vreo 30, cel putin ...
Nu-mi spusese nimic pina atunci (eram inca "en froid"); se hotarise sa-si aduca elevii la primul lor concurs de Go cu numai o zi inainte.
Eram complect depasit. In sala aceea a RATB-ului, daca intrau mai mult de 70 de jucatori incepea sa fie inghesuiala. Acum venisera 104 cu totii. Nu aveam nici mese, nici jocuri si nici macar scaune suficiente.

Mi-am adus aminte ca nu departe, la facultatea de Arhitectura, aveam un prieten care tinea bufetul de la demisol. Chiar daca era Simbata dimineta trebuia sa fi fost acolo ... M-am dus cu citiva baieti si am imprumutat vreo 30 de scaune de la Voicu Radescu, pe care le-am carat inapoi la sala de joc. Voicu este un foarte vechi si bun prieten care, mai tirziu, ne va mai ajuta si prin a ne pune la dispozitie barul sau ("Green Hours") pentru niste concursuri de mai mica amploare.
Intrun tirziu, dupa o intirziere de mai bine de doua ore, am reusit sa dau drumul primei runde ... dar pe cei mici am fost nevoit sa-i impart in doua ture. Noroc ca habar n-aveau sa joace si-si terminau partidele foarte repede.
... Am o imagine de cosmar de cite ori imi amintesc acel concurs.

Voiam deci neaparat ca "Grand Prix"-ul de acum (1995) sa iasa cit mai bine posibil.
L-am sunat din nou pe varul meu si l-am intrebat daca nu ma mai poate ajuta odata. Putea. Ba chiar ... afacerile ii mergeau foarte bine .... Asa incit, a doua zi m-a uluit cu o suma care, nu mai tin minte exact cit de mare era ... dar rivaliza serios cu cea pe care o avea Mihai Lita la concursul sau.

Acestea au fost singurele sponsorizari pe care am reusit sa le obtinem in acea perioada (cel putin aici ... in Bucuresti, caci timisorenii au facut si ei un concurs binisor sponsorizat si de asemenea Teodor Virtic la Bistrita). Batusem la o groaza de usi dar n-am mai obtinut niciodata nimic - asta pentru ca as vrea sa uit cele citeva carti proaste, martisoare obosite sau sticle de bautura nevinduta care ni s-au mai oferit ...

 
 

* * *

 

74.  Bradul de Craciun


Eugen Dumitrescu (Cupa Olimpia - 2003)

Era in seara de Craciun. Trecuse de ora opt si ma aflam inca, impreuna cu Eugen, in biroul sau din Calea Victoriei. Eugen Dumitrescu era o achizitie mai noua - ca jucator de Go - dar foarte entuziast si topit dupa jocul asta. Avansa foarte repede.
Lucra pe atunci undeva intr-un Centru de Calcul al Federatiei Sindicatelor din Petrol, foarte aproape de sediul federatiei. In biroul sau avea vreo doua calculatoare si ... inca si mai important ... un xerox performant. Isi oferise serviciile celor care voiau sa isi copieze diferite carti de Go si nu putini au fost aceia care au apelat la el pentru asa ceva.

Acum, eu aveam de trimis in tara invitatiile pentru un concurs ce urma sa aibe loc la inceputul lui Ianuarie. Avind in vedere ca venea perioada sarbatorilor si nestiind cum o sa mearga Posta, nu-mi puteam permite sa amin prea mult expedierea acestora - daca voiam ca ele sa le parvina in timp util celor din tara.
Statusem mai toata ziua facind invitatia pe calculator si mai apoi copiind-o in mai multe exemplare. Bineinteles ca ne mai pierdusem vremea si cu ceva Go ... Codin tocmai trecuse pe la el si-si xeroxase niste partide vechi, chinezesti. Ne-am uitat si noi peste ele. Erau dintr-acelea care incepeau cu cite patru pietre asezate in colturile tablei ...

Dupa ce am terminat treaba, am pregatit plicurile pentru a le depune chiar atunci la cutia postala si tocmai dadeam sa plec ...
"- Uite ca a trecut de ora opt" ... remarc cu voce tare, aducindu-mi aminte ca sintem chiar in ziua de Craciun ...
"- Aoleu ... si eu inca nu am brad acasa ! Ma omoara Svetlana. Sper sa mai gasesc vreunul pe aici, prin Piata Amzei ..." - Svetlana era nevastamea, cu care ma vazusem doar cindva spre seara in decursul ultimilor zile. Fusesm prea ocupat pentru a mai trece prea des pe acasa ... cit despe brad, nici vorba sa fi avut timp sa-l cumpar.
"- Pai iti dau eu unul !" - vine replica seaca a lui Eugen si se idreapta catre un alt birou. Data fiind ora si ziua in care ne aflam, cladirea era bineinteles, pustie.
Deschide o usa si-mi arata un brad superb trintit intr-un colt al camerei.
"- Este al tau ! Celor de aici le-au venit mai multi brazi, iar asta a ramas in plus. Nu-i al nimanui ... asa ca ia-l tu" - ma surprinde el in continuare ...

L-am luat.
Cind am ajuns acasa mi-am dat sema ca nici nu puteam sa-l bag pe usa - atit era de mare. A trebuit sa-l scurtez, undeva pe scara din fata intrarii ... Si mai era si foarte bogat pe deasupra ... Poate doar prin copilarie sa mai fi vazut unul atit de grozav.
A fost cel mai frumos brad din viata mea.

 
 

* * *

 

75.  O sedinta deschisa de Birou


Cupa Ing (Baile Felix, 1996)
(Go Juan vs. Cristian Pop; in spate, Rob van Zeist)

La inceputul lui Ianarie 1996 era programat un concurs de calificare pentru cei care vor reprezenta Romania in Finala Cupei Ing, la Amsterdam (parca).
La Amsterdam se juca de fapt Finala Europeana a Cupei, deoarece Finala adevarata urma sa se tina in Coreea, la ea putind participa si profesionistii. La acest din urma concurs se ducea si cistigatorul Finalei Europene.
Data fiind miza existenta, calificarea de la Bucuresti devenise unul dintre concursurile foarte importante de la noi, atragindu-i pe toti jucatorii nostri tari ... Si daca tot ii stringeam pe toti, faceam intotdeauna si un concurs "Open" in acelasi timp, pentru ca acestia sa poata fi urmariti de cit mai multi jucatori din restul tarii.

Intre timp, primisem informatii cum ca George Stihi ar fi eventual dispus sa vina din nou ca secretar la noi iar pe de alta parte eu eram hotarit sa continui, pina la gasirea unui alt candidat. Nu credeam ca George este omul ideal pentru aceasta functie si mai stiam ca "ciorba incalzita" nu are un gust prea grozav ...
Nu eram singurul care gindea asa, drept pentru care m-am gindit ca cel mai corect ar fi sa string Biroul Federal pentru a discuta aceasta singura problema: eu sau George. Lui George nu i-am spus inca nimic, aceasta urmind sa fie o consultare "de principiu". Daca Biroul ar fi decis pentru el, atunci urma sa il contactam si sa-i propunem revenirea.
Mi-am dat apoi seama ca decizia nu este una simpla si ca opiniile Biroului Federal nu trebuie, in acest caz, sa fie neaparat si corecte. Le-am propus atunci colegilor mei sa tinem aceasta sedinta sub o forma cit mai deschisa, pentru ca mai multi sa-si poata da cu parerea in privinta respectiva - iar concursul din Ianuarie parea o ocazie cit se poate de potrivita pentru asa ceva.
Am stabilit deci ca sedinta Biroului Federal sa se tina la data concursului si i-am anuntat pe toti participantii despre acest lucru, in invitatia pe care le-am trimis-o. Intre doua runde, vom face o pauza ceva mai lunga si vom discuta problema viitorului secretar.

La concurs a venit, ca de obicei, destul de multa lume. Nu stiu cum (cu toate ca am banuielile mele) dar se auzise ca am tine in ziua respectiva Adunarea Generala a federatiei si au aparut inca de dimineata George Stihi si chiar noul inspector pe care il aveam din partea ministerului (cel vechi si care ne ajutase foarte mult, se pensionase). Acest inspector, proaspat numit si pe care nu il cunoscusem inca, a venit insotit de Vali Urziceanu. Dupa citeva luni in care, din cauza suspendarii Vali nu mai aparuse, acum iata-l din nou printre noi. Nu stiu daca inspectorul stia ceva despre aceasta suspendare (si ulterior mi-a parut rau ca nu am deschis subiectul de fata cu omul ministerului) dar in orice caz, dupa ce a auzit ca nu este vorba despre nici o Adunare Generala ci doar de o Sedinta de Birou deschisa, a plecat imediat. La fel si George.

Intr-una dintre pauze am hotarit sa facem sedinta. Vali se asease si el printre noi, iar eu mi-am aratat mirarea in fata acestui gest. L-am intrebat ce cauta acolo, el fiind suspendat din viata sportiva, deci neavind dreptul de a participa la activitatile federatiei. Mi-a raspuns cu tupeu ca, in calitatea sa de presedinte al clubului Locomotiva se crede indreptatit sa fie prezent acolo.
L-am rugat sa paraseasca sala insa a refuzat. L-am avertizat ca daca se va incapatina in continare, voi chema politia pentru a-l evacua. Era suspendat si gata. In acel moment mai multi dintre cei prezenti au intervenit in favoarea lui Vali, incercind sa aplaneze conflictul. Am cedat cu regret in fata lor si am inceput sedinta.

Le-am explicat ca se pune problema rechemarii lui George sau a raminerii mele in functia de secretar. Aveau de ales intre noi doi sau puteau propune pe altcineva, daca exista un astfel de candidat.
Apoi, pentru ca discutiile sa fie libere si ca sa nu le influentez hotarirea prin prezenta mea (cu atit mai mult cu cit George plecase), m-am retras in sala de jos a clubului, asteptindu-le verdictul.

Dupa vreo ora, verdictul a venit: eu voi fi secretarul federatiei.
Toate astea se intimplau in ziua de Duminica. Marti dimineata eram in Biroul de Personal al ministerului pentru a-mi depune candidatura la postul de secretar.
"- ... Dar a fost depus un dosar aici, pentru acest post, de saptamina trecuta !" - ma intimpina sefa biroului ...
"- Cine ?" - intreb, mirat ca respectivul nu aparuse cu doua zile inainte la Sedinta de Birou - cu ait mai mult cu cit isi depusese deja dosarul la minister ...
"- Se numeste Mihai Opris, a fost Vicecampion National ... si mai are si niste recomandari pentru ocuparea postului ... din partea presedintelui clubului Locomotiva ..."

Mai tirziu aveam sa aflu ca in sedinta de la sala RATB-ului, cel care in final inclinase balanta in favoarea mea fusese Vali - propunindu-ma pe mine si nu pe George. Acesta din urma ar fi fost un candidat cu mult mai greu de inlaturat (daca nu chiar imposibil) in fata celor de la minister.

 
 

* * *