1-2

3-5

6-8

9-10

11-12

13-16

17-19

20-22

23-25

 

26-27

28-31

32-34

35-37

38-40

41-42

43-44

45-46

47-48

 
 

49-50

51-52

53-54

55-56

57-59

60-62

63-65

66-69

70-72

 

73-75

76-78

79-80

81-82

83-85

86-88

89-90

   

 
 
 
 

43.  Semne bune ...


Maastricht 1994: Catalin Taranu si citiva copii (Dragos Bajenaru, Irina Suciu si Vali Gheorghiu)


Pentru mine, infiintarea federatiei insemna ca urma sa ne ocupam fiecare de ceea ce se pricepea sa faca mai bine ... si totul va merge perfect. Eu ma pricepeam sa joc. Imi placea la nebunie sa joc - si sa le arat celor din jurul meu cit am inteles eu din jocul asta. Din discutiile cu cei din minister am inteles ca, mai tirziu ... s-ar putea acorda federatiei inca un post platit (pe linga cel de Secretar General): postul de "Antrenor Federal". Speram bineinteles ca, la un moment dat, sa-l pot ocupa.

Imi trecusera deja fumurile de "cel mai tare jucator"; citiva dintre cei carora pina mai ieri le dadeam citeva pietre handicap ma ajunsesera din urma ... iar unii chiar ma depasisera. A fost o perioada stranie, in care se amestecau sentimente de frustrare (in urma primelor partide pierdute) dar si de mindrie ca ... daca baietii astia au ajuns asa de tari, asta mi se datora intr-o buna masura si mie ...

Cind au inceput sa se intoarca de la concursurilre de pe-afara cu rezultatele alea grozave, nu-mi mai incapeam in piele de bucurie. Ciudat jocul asta ... Ai fi putut zice ca faptul de a ma fi intrecut ne-ar fi transformat in "rivali" ... Si poate ca asa si era - dar numai pe tabla, pe durata unei partide. In rest eram foarte buni prieteni si n-as fi putut sa nu ma bucur pentru reusitele lor. Imi aduc aminte ca dupa ce Sorin si Mirel s-au intors de la "Europenele" din 1990 ... ajuns seara acasa, am deschis o sticla de votca si am baut toata noaptea - chit ca detest ideea de a bea de unul singur.
Exista expresia acea obosita ... "mindria de a fi roman" ... atit de folosita de catre politicienii nostri. Trebuie sa recunosc insa ca am trait citeva astfel de momente in care, eu unul, chiar m-am simtit mindru ... Cum a fost si intoarcerea lui Mihai, Robert Luchi si Marcel de la "Campionatul European de Echipe", unde iesisera pe locul 3 ... Sau in iarna lui 1990, cind ne-am dus opt jucatori la un "Grand Prix" in Belgrad si am iesit toti in primele 10 pozitii ale concursului (locul 1 fiind cistigat de Sorin iar locul 2 de catre o tinara speranta, un proaspat promovat la 1 dan - Catalin Taranu).

N-o sa-l uit de pilda niciodata pe Popic, povestindu-mi dupa ce se intorsesera din Italia, de la o "Cupa ING":
"- Bai Radu ... nu-ti poti imagina cum a fost, la festivitatea de premiere ... o sala intreaga ... aplaudind evolutia celor 4 romani din concurs ..." (Cupa ING era la vremea respectiva cel mai puternic concurs european de Go).

La Campionatul European de la Namur (Belgia, 1991) am asistat la o scena foarte draguta. Eram pe la runda a treia sau a patra si tocmai se afisasera perechile pentru runda urmatoare. Incercam sa-mi gasesc, pe lista, partenerul cu care aveam sa joc. Linga mine, doi jucatori de 5 dan - un olandez si un neamt.
"- Ohhhhhh !!!" - exclama olandezul
"- What ? ... Who do you play with ?" - intreaba neamtul
"- With a romanian five dan !!!" - raspunde olandezul, mimind o figura plina de groaza ...

Este greu ca, in astfel de momente, orgoliul "romanismului" sa ramina insensibil ... Adevaru-i ca lucrurile mergeau cit se poate de bine. Apareau jucatori din ce in ce mai puternici si in general ... se juca Go din ce in ce mai bine.
In 1990-91, cind am inceput sa iesim in Europa, lumea Go-ului era dominata de cele 4 mari puteri - Olanda, Germania, Anglia, Franta - si mai erau rusii care pareau a fi intr-o evolutie remarcabila. Prin 1994-95 am aflat ca Romania era deja considerata ca facind parte dintre primele 4 puteri - in detrimentul Frantei si lasind Rusia mult in urma.

Facusem un sistem foarte pretentios de promovare (cel putin pentru nivelul de peste 1 dan); pornisem de la premiza ca-i mai onorabil sa fii (eventual) un pic mai modest in privinta rangului dar sa poti cistiga stima partenerului pe tabla de joc ... decit sa ne aruncam la evaluari exagerate si sa ne facem de ris in jocul efectiv. Pentru rangurile de peste 4 dan era absolut necesara confirmarea acestora in concursuri internationale. Se hotarise de asemenea ca prezentarea la competitiile europene importante a jucatorilor tari (ca reprezentanti ai federatiei) sa se faca intr-o anumita ordine, astfel incit pe rind, toti sa aibe sansa de a juca in aceste competitii. Bineinteles ca existau si citeva prioritati (Campionul National, detinatorul "Trofeului Stiinta si tehnica" si cel al "Cupei Romaniai") care aveau intiietate, iar pentru cazuri extraordinare ("Campionatul European de Echipe" - de exemplu) se organizau concursuri speciale de calificare. Era un sistem care a produs o puternica emulatie printre jucatori, oferindu-le motivatii suplimentare.

In competitiile internationale, toti cei care reprezentau Romania aveau deplasarea asigurata din bugetul federatiei. De la bun inceput hotarisem ca, pe linga jucatorii care se duceau la concurs, sa trimitem si cite un "oficial" - acesta avind sarcina speciala de a stabili relatii cit mai strinse cu celelalte federatii europene. La "Campionatul European" s-a dus George Stihi (impreuna cu Sorin si Mirel) iar la "Echipe" s-a dus Gheorghe Paun. Dupa vizita la Leningrad (unde fusesem impreuna cu Luchi) ne-am dat seama insa ca nu puteam avea ambasadori mai buni si mai convingatori decit pe cei mai tari dintre jucatorii nostri ... si am renuntat la prezenta "oficialilor" in aceste deplasari. In lumea Go-ului nu se uita nimeni la tine doar datorita "titluirilor oficiale" pe care le-ai putea avea. Forta de joc este singura carte de vizita admisa.



 
 

* * *

 
 

44.  Primele probleme ...


Intre doua runde, citeva blitzuri in holul hotelului ...
("Cupa Arctica" - Craiova, 2003)


Acum, privind in urma, ma gindesc ca (poate) lucrurile ar fi trebuit sa se petreaca putin altfel ... Nu stiu daca si cit am exagerat fiecare, dar cert este ca dupa numai un an de functionare a federatiei eram foarte nemultumiti de activitatea lui George Stihi ca secretar.
In fond, lucrurile nu mergeau rau - asta o spun acum, dupa atitia ani ... si atitea deceptii. Se juca din ce in ce mai tare, aparusera vreo doua concursuri noi - dar si disparuse unul, foarte important ("Trofeul Stiinta si Tehnica") ... Poate ca asteptarile noastre erau prea mari ... Poate ca ne-am si lasat prinsi un pic de vremurile "fierbinti", de contestare generala (asa cum era la vremea respectiva, imediat dupa "revolutie"). Nu multi dintre cei care "condusesera ceva" pina atunci in tara asta scapasera de aceste contestari ... Imi aduc aminte ca nici macar Gheorghe Paun nu scapase ...
Prin februaie 1990, cind am ajuns la club ... un grup de vreo 5-6 jucatori tipa in gura mare ... "Jos Paun !!" (era expresia "la moda"). Cel mai tare tipa Vali Urziceanu ... Le-am explicat ca Paun nu ajunsese sa conduca Go-ul romanesc "pe linie de Partid" si ca din contra, pentru tot ce a facut el pentru noi ar trebui sa-i ridicam o statuie; nicidecum sa-l contestam ...

De la George ne asteptam insa cu mult mai mult acum, cind federatia avea un statut oficial si cind el primea un salariu pentru a se ocupa de ea. Cind spun "noi" ma refer la majoritatea (daca nu totalitatea) jucatorilor "tari" - adica cei care si pina atunci ne intreresasem de bunul mers al federatiei. Am observat de-a lungul timpului ca jucatorii "tari" sint indeobste preocupati de astfel de lucruri ... ceilalti rezumindu-se in general (cu foarte putine exceptii) numai la a juca Go si a participa la concursuri ... Nu stiu de ce se petrece asta ... Poate ca pasiunea - trecuta dincolo de niste limite "normale" la cei dintii - le declanseaza acestora disponibilitatea de a-si dedica mai mult din timpul liber si altor amanunte decit jocului propriuzis ...

George nu mai aparea decit foarte rar pe la club iar in perioada 1990-91, sedinte ale Biroului Federal nu a organizat decit vreo doua - in prima nefacind altceva decit sa ne arate biroul din cadrul Minsterului, care-i fusese repartizat ... Mai scurt zis, pe cit de util si eficient fusese George pina in 1989 ... pe atit de "sters" si "obosit" se dovedea a fi acum - cind, repet (si pe buna dreptate) pretentiile noastre erau cu mult mai mari.

Un aport important la proasta imagine a lui George Stihi in perioada respectiva, au constituit-o si birfele lansate pe seama lui de catre Vali Urziceanu. Ne lua pe fiecare in parte si incerca sa ne convinga ca "George trebuie schimbat !". La mine, de pilda a venit intr-o zi si mi-a zis:
"- Nu pot sta linistit atit timp cit il stiu cu mina pina-n cot in bugetul federatiei !" ... aducind ca argumente nu stiu ce matrapazlicuri pe care le-ar fi facut cu ceva ... materiale sportive ...
Il cunosteam insa prea bine pe George ca sa cred orice prostie pusa in seama lui. I-am raspuns lui Vali ca-i stiu prea bine defectele lui George si ca asta nu face parte dintre ele, asa incit sa nu mai vina la mine cu prostii d'astea ... Altii insa l-au crezut - aveam sa o aflu, din pacate, multi ani mai tirziu ...

Un alt moment "tensionat" care a creat animozitati intre noi a fost cu ocazia unei sedinte de Birou Federal in care trebuia sa hotarim, printre altele, participarea la "Campionatul Mondial" (1991) si la "Semifinala Campionatului Mondial de Juniori" (etapa europeana).
Urma sa ne intilnim la ora 9 dimineata pentru sedinta si tocmai ma pregateam sa ies pe usa cind ... suna telefonul; era Vali Urziceanu care ma astepta jos in strada: avea sa-mi spuna ceva foarte important, pe drumul spre Facultatea de Matematica unde aranjasem sa neintilnim cu totii, in biroul lui Paun.
"- Bai, astia vor sa faca o porcarie !" ... ma intimpina Vali.
"- Ce porcarie ?"
"- Pai pentru Mondiale s-a primit o invitatie dubla: mai pleaca unul, pe linga Campionul National ... si Paun s-a trecut deja in actele de raspuns, ca insotitor ..." (n-am stiut niciodata cum reusea omul asta sa afle astfel de amanunte inaintea tuturor celorlalti ...)
Cind am ajuns la sedinta s-a dovedit ca nici vorba nu fusese ca Paun sa se fi trecut deja ca cel de-al doilea invitat si ca problema deabea acum urma sa se discute; el era bineinteles dispus sa se duca.
"- Eu il propun pe Radu !" ... intervine Vali Urziceanu ...
Eram pus intr-o situatie foarte delicata. Sincer vorbind, eram de acord ca Paun merita din plin - pentru tot ce facuse - sa se duca in Japonia ... dar el nu prea mai participa la viata Go-ului romanesc si ... in perspectiva, a ma duce eu acolo ar fi insemnat probabil un cistig mai mare pentru dezvoltarea jocului la noi ... (nu degeaba se spunea ca "numai sa vizitezi Japonia si cresti cu doua pietre ca tarie de joc " ... ). Le-am expus cu franchete pozitia mea:
"- Cred ca, daca este sa interpretam asta ca pe o rasplata pentru ceea ce a fost, atunci Gheorghe merita evident sa se duca - altminteri, probabil ca eu as fi mai nimerit. Dar pentru a nu deschide niste discutii stinjenitoare, eu renunt la orice pretentii in favoarea lui Paun." - si cu asta problema sa inchis.
Urma plecarea la Praga, la Campionatul pentru Juniori unde hotarisem sa-l trimitem pe Catalin Taranu (pe atunci 1 dan). George ne comunica:
"- Si ca insotitor, ma duc eu ..."
"- Ba eu il propun pe Radu !" - sare din nou Vali Urziceanu ...
De asta data chiar nu vedeam de ce nu s-ar fi putut duce George ... Este drept ca rolul insotitorului ar fi trebuit sa fie si un pic de "antrenor" pentru Catalin si ca ascesta avea de invatat cu mult mai mult de la mine decit de la el (care nu era decit 4-5 kyu) ... Insa nu era vorba decit de vreo 2-3 zile timp in care nu prea stiu cit "antrenorat" puteam face; iar ca "experienta" George putea fi si el un sfetnic foarte bun totusi, pentru "diletantul" Catalin. Pentru ca toti ceilalti au fost de acord cu propunerea lui Vali, am ajuns eu la Praga in locul lui George.
Pe atunci, interventiile lui Vali n-au facut decit sa-mi ridice niste semne de intrebare ... De ce naiba ma tot impingea el pe mine inainte ... impotriva lui George sau a lui Paun; acum stiu insa (si nu mi-am dat seama decit foarte tirziu) ca totul era sa creeze animozitati intre noi ... iar acolo unde ele existau deja - sa le adinceasca. O tactica pe care am avut ocazia sa o studiez ulterior, de-a lungul anilor in nenumarate alte ocazii. Omul isi dorea cu orice pret sa ajunga Presedinte sau Secretar al federatiei.



 
 

* * *