1-2

3-5

6-8

9-10

11-12

13-16

17-19

20-22

23-25

 

26-27

28-31

32-34

35-37

38-40

41-42

43-44

45-46

47-48

 
 

49-50

51-52

53-54

55-56

57-59

60-62

63-65

66-69

70-72

 

73-75

76-78

79-80

81-82

83-85

86-88

89-90

   

 
 
 
 

Istoria Go-ului la noi ... asa cum am trait-o eu


Asta-s eu: Radu BACIU

  Timisoara ( 2002 )


Prin 1972, un amic - pe nume Tudor Bratescu - imi suna la usa si-mi zice:
"-Uite un joc nou !"
... si daca ar fi continuat atunci cu ... "si de acum inainte, intreaga ta viata va fi legata de tabla asta ! " ... l-as fi privit cu neincredere.
 
 
 

1.  Uite cum a fost ...


Tocmai terminasem liceul si nu intrasem din prima la facultate; reusisem sa evit armata si aveam o groaza de timp liber la dispozitie. Ne strinsesem un grup de prieteni (mai toti in aceasi situatie), care incercam sa ne ocupam timpul cu ceva. Intre doua auditii muzicale (care atunci cind nu erau John Mayall sau Pink Floyd ... erau Jethro Tull, King Crimson, Black Sabbath si citi altii...), noi nu gasisem nimic mai bun de facut decit sa ne jucam.

Jucam tot timpul, tot felul de jocuri ; de fapt am trecut prin mai toate jocurile cunoscute ... si eram intr-o permanenta cautare a altora, mai noi, mai destepte...
Intr-o zi unul dintre noi a gasit intr-un fel de Almanah al jocurilor, ceva care se chema "GO".
Regulamentul era expus in 4-5 rinduri (va imaginati cum ar fi sa explici jocul de Go in 4-5 rinduri); se pomenea despre niste teritorii cuprinse intre siruri neintrerupte de piese de aceasi culoare in interiorul carora adversarul nu mai poate invada (face viata); partida se termina cind ambii jucatori spun pas. Subliniez neintrerupte si invazie pentru ca noi interpretasem regulamentul de joc cam asa: punem fiecare cite o piatra.. ne facem teritoriile respective si zicem amindoi pas..dupa care incepe Partea a doua a jocului .. Adica fiecare dintre noi (fara ca celalalt sa poata reactiona in vreun fel) incerca sa faca viata in teritoriile adversarului. Daca reusea, atunci teritoriul respectiv era anulat. Va imaginati probabil cum aratau "teritoriile" noastre: un fel de faguri inauntrul carora celalalt nu trebuia sa poata construi un grup cu doi ochi .. si nici captura ceva .

Vreo 3-4 din grupul nostru am fost atrasi in mod deosebit de "Go"; l-am continuat pe acest regulament mai multe luni de zile... Pe o coala de hirtie, cu piese din carton, jucam zilnic cel putin 15-20 de partide. Evitam sa jucam in aer liber deoarece la cea mai mica adiere de vint se strica toata tabla... iar discutiile care urmau - in incercarea de a reconstitui pozitiiile - deveneau interminabile.
Descopeream miscari noi - de fapt reinventam jocul - "girafa" (shicho) numarinduse bineinteles printre primele.

Intr-o buna zi, sora unuia dintre noi (ghid turistic al unui grup de japonezi) l-a auzit pe unul dintre turisti plingindu-se ca in Romania nu se joaca Go; era foarte pasionat si nu avea cu cine sa joace aici... "Cum sa nu ?... Pai fratele meu joaca Go, si chiar foarte bine (asa ne laudam noi pe atunci) ...
Si l-a adus acasa iar amicul meu a inceput sa joace cu el; eu si inca unul urmaream partida rizindu-ne in barba: ce surpriza o sa aibe japonezul cind o sa-l spulbere un pusti dintr-o tara de care nici nu auzise pina atunci.
Dupa primele miscari, japonezul a incercat sa ne spuna ceva, aratind pe tabla. Nu stia nici o limba straina, noi nu stiam japoneza iar in absenta sorei prietenului meu, nu aveam cum sa ne intelegem. Oricum, erau exclamatii de uimire: taria noastra de joc il uluise probabil.
Dupa alte vreo 100 de mutari japonezul a intrerupt partida zicind ceva de aeroport. Simtea ca pierde probabil ... iar sora-ghid (revenita intre timp) ne-a confirmat ca trebuie sa plece; excursia lui in Romania tocmai se incheiase. Partida a ramas neterminata dar gesturile de surprindere, aproape furioase ale japonezului, nu ne lasasera nici un dubiu: eram tari. Am fi putut face averi daca am fi reusit sa ajungem in Japonia (intre timp aflaseram ca acolo exista profesionism in Go). De ceva vreme ma gindeam serios sa fug din tara, iar acum stiam si unde: in Japonia voi avea traiul ca si asigurat !
1973,la 2 Mai

La "2 Mai" (1973), cu Tudor Bratescu - cel care a descoperit ... (si m-a invatat) jocul de Go


Am jucat aproape un an cu acele reguli ciudate, pina cind unul dintre noi a primit din Franta, de la un unchi caruia-i destainuise pasiunea sa, un joc adevarat (tabla de lemn, piese superbe din plastic) si o carte de Go: prima noastra carte de Go (a lui Pierre Arouthceff cred).
Dupa ce am trecut in fuga peste continut (deoarece era clar ca spunea numai prostii), ne-am oprit la ultimul capitol : o partida intre doi profesionisti.
A urmat o ora de risete isterice, deoarece prezentarea pompoasa a celor doi (unul "Honimbo" iar celalt - cu negrele - "o tinara speranta" pe nume Go Seigen) nu se lega deloc de ceea ce vedeam pe tabla. Jucau execrabil. De fapt singura miscare care NU ne-a stirnit risul a fost prima piatra a negrului, in centrul tablei ... absolut fireasca.

Cred ca n-am ris in viata mea atit de mult (poate doar la filmele cu Stan si Bran). Finalul partidei insa a constituit pentru noi un moment de totala stupoare : partida s-a incheiat brusc, cind era tocmai in toi ... si au inceput sa numere punctele. Deabea atunci am inceput sa realizam ca astia jucau totusi altceva ...

Ne-am pus pe citit cartea cu mult mai multa atentie si ... am inceput sa descoperim jocul de Go.
Jucam in prostie, zilnic. Impreuna cu Tudor Bratescu, Radu Iuster si Dany Miclea - toti buni prieteni - ne intilneam pe la cite unul pe acasa si jucam. De multe ori, chiar gasindu-ne in compania celorlalti prieteni din grup, ne asezam totusi in fata tablei si ignorind orice alceva se intimpla in jurul nostru incepeam o noua partida. Tin minte odata cind eram strinsi cu totii la mine acasa (vreo 20 de prieteni) m-am apucat sa joc cu Dany. Dupa citeva ore, cind partida s-a terminat, am observat amindoi cu stupoare ca nu mai ramasesem decit noi doi. Restul plecasera de ceva vreme caci era deja vreo 4 dimineata ...

Au urmat ani de emigratie masiva pentru Romania iar grupul nostru de prieteni s-a imprastiat in toate partile lumii (de fapt azi din cei 30-40, citi eram cu totii pe atunci, mai sintem in tara numai 4. Printre cei plecati s-au numarat si partenerii mei Go, asa ca am ramas singur si disperat. Nu mai aveam cu cine juca.
M-am gindit sa fac o vizita la Ambasada Japoniei in speranta ca voi gasi pe cineva acolo: doar era vorba de jocul lor traditional ... Asa l-am cunoscut pe atasatul economic al ambasadei; in virsta de vreo 47 de ani Dl. Shimbo statea cam degeaba in Romania de vreo 5 ani (asta si pentru ca nu avea cu cine sa joace Go); era cam 4 kyu si s-a aratat incintat ca in fine si-a gasit un partener. In urmatorii 3 ani cit a mai stat pe la noi, ne-am intilnit regulat de cite doua- trei ori pe saptamina pentru a juca (... si a bea cite o sticla de Whisky).

Acea prima vizita la Ambasada Japoniei avea sa-mi aduca si o alta surpriza : am aflat cu stupoare ca nu sint singurul jucator de Go din Romania. La Timisoara se juca de mai multi ani iar un anume Dl. Schmidt avea chiar rangul de 2 dan. Numai cu vreo doua zile inainte trecuse si el pe la ambasada, impreuna cu un alt coleg, Dl. Iosif Piltz ... si primisera o groaza de reviste de Go din partea D-lui Shimbo. De fapt, Dl. Piltz s-ar putea sa mai fie inca prin Bucuresti; cei de la ambasada stiau ca trasese la Hotel Ambasador.
Bineinteles ca urmatorul meu drum a fost direct la respectivul hotel.
Era un act de mare curaj, in acele vremuri, sa intri (ca roman) intr-un hotel de lux:. erau atent urmarite de catre "Securitate" si asta iti putea atrage o groaza de neplaceri. Nu mai conta insa nimic. Trebuia sa dau de acel timisorean. Am intrebat la Receptie si am aflat ca Dl. Piltz este acolo, in camera sa. Foarte amabil, m-a invitat sus si am inceput sa ne povestim despre ce se intimpla cu Go-ul prin Timisoara si respectiv Bucuresti. Apoi am inceput sa jucam. Aveam jocul la mine, bineinteles. Nu s-a dovedit insa un adversar prea grozav. I-am luat vreo doua partide cit se poate de usor. Era doar 6 kyu ... dar colegii sai din Timisoara erau cu mult mai tari .... Trebuia sa joc cu ei.
Saptamina urmatoare eram deci la Timisoara.

 
 

* * *

 

2.  Timisorenii


1973

1974 - Una dintre ultimele partide cu Radu Juster, un alt amic al  " primilor pasi "

Timisorenii aveau o istorie foarte asemanatoare cu a noastra, cei din Bucuresti, numai ca incepusera cu 20 de ani mai devreme.
Erau tot vreo 4-5 jucatori, care jucau intre ei - iar odata pe saptamina se stringeau toti pe la cite unul pe acasa. Erau mai in virsta decit mine, cel mai tinar depasindu-ma cu vreo 7 ani si invatasera Go de la Dl. Walter Schmidt caruia-i aratau un respect deosebit.

Am fost gazduit la unul dintre cei mai tineri si dupa vreo doua zile-i cistigasem deja 3-4 partide. El aea 1-dan iar eu eram extrem de incintat de mine insumi ...
L-am mai intilnit pe Andras Venczel 2-dan (cu care am facut 1-1) si pe Dl. Schmidt 2-dan caruia i-am cistigat la repezeala un blitz, pentru ca nu avea prea mult timp la dispozitie. A urmat ziua lor saptaminala de intilnire.

Gazda se numea Barbu (daca tin bine minte) si era si el 1-dan. Pina sa se stringa toti l-am invins pe acesta destul de usor, apoi a venit rindul unei partide cu Dl Schmidt. M-a zdrobit.
Daca am pomenit insa toate amanuntele de pina acum, a fost deoarece in acea partida s-a petrecut un incident semnificativ pentru aprecierea tariei mele de joc de atunci...

Aveam un grup micut pe colt si Dl. Schmidt a jucat hane. Voia sa-mi omoare grupul. Nu reuseam sa gasesc o mutare cu care sa fac viata, asa ca m-am adincit in calcule pentru a rezolva problema ... Dupa o vreme, Andras a zis:

" -Ce stai atita sa te gindesti ? Grupul ala-i mort ! " ... (cei din jur, care urmareau partida, dadeau si ei semne vizibile de aprobare) ...

Eram revoltat. Cum puteau ei sa stie daca grupul meu moare sau nu ?... Cum isi permiteau, de pe margine, sa faca asemenea comentarii ? Eram convins ca stau bine in partida si ca totul nu-i decit o sicana psihologica menita numai sa ma deranjeze in timp ce incercam sa ma concentrez ... Ca sa nu mai inregistrez inca o victorie.
Am zis ca eram revoltat dar cred ca este un termen palid pe linga ceea ce simteam eu atunci, de fapt: un grup de hodorogi - care jucau Go de atita vreme - se coalizasera in mod josnic impotriva unui pusti ce incepuse sa joace cu mai putin de doi ani inainte (si-i mai si batea pe deasupra ...) !!

Cu vremea am uitat bineinteles incidentul, pentru a nu mi-l reaminti decit acum, in urma cu doar citiva ani. Mi-am dat seama cit de naiv fusesem si cit de multe stiau timisorenii in plus (atunci), fata de mine ... Sau cit de putine stiam eu in raport cu forta de joc pe care mi-o atribuiam la acea vreme. Daca nu eram in stare sa calculez o problema elementara de "viata si moarte" inseamna ca evolutia mea (complect autodidacta si fara nicio sursa de inspiratie) avea niste goluri esentiale.

Am mai revenit in Timisoara de citeva ori si am avut rezultate absolut echilibrate cu Dl. Schmidt, Andras fiind singurul la care aveam un scor negativ (dar nu dezechilibrat). Astazi stiu insa ca nu eram nici pe departe egalul lor si ca Andras fusese cit se poate de bine intentionat atunci cind imi atrasese atentia asupra grupului meu cel mort. De fapt, din momentul in care am realizat diferenta de atunci intre noi, n-am reusit niciodata sa-mi explic cum de reuseam totusi sa cistig vreo partida in fata lor.

Timisorenii luasera legatura cu Nihon Ki-in (Federatia Japoneza de Go) , facindu-si cunoscuta existenta si ca urmare, inca din 1968 aparea in GO REVIEW - pe lista cluburilor si asociatiilor de Go din lume - adresa lui W. Schmidt. Datorita acestui contact in 1978 (sau '79) Andras Venczel a reusit sa ajunga in Japonia la Campionatul Mondial pentru Amatori (unde forta sa de joc a fost apreciata la 3-dan).
Cu aceasi ocazie a avut loc Congresul de Infiintare a Federatiei Internationale, avind ca membri fondatori toate tarile reprezentate in acel an la concurs. Romania face parte astfel dintre membrii fondatori ai Federatiei Internationale de Go.

 
 

* * *