Ceasurile de joc


extras din Magnifica obsesie de Bob Terry
(articol din revista Go World)

Un fragment din lupta pentru a deveni profesionist a lui Sakata Eio, povestit de el insusi.
Pentru a trece la 1 dan pro, tinerii "insei" trebuiau sa cistige un turneu care se tinea anual special in acest scop, denumit Oteai.



[...]

Un an mai tirziu cind turneul preliminar s-a tinut din nou, m-am prezentat decis sa-mi iau adio de la viata de insei. Din nefericire am intilnit un obstacol cu totul neasteptat.

Eram cel mai tinar dintre candidatii insei in acel an si pe deasupra nici nu eram prea robust din punct de vedere fizic. Adversarul meu era insa viclean si chia daca nu la fel de puternic ca mine, a pus la punt un anumit plan. Chiar si azi ma intreb daca nu cumva vreunul mai virstic ii sugerase ideea. Planul era cel de a ma obosi cit mai tare.

Pe atunci nu exista o limita de timp pentru terminarea partidei. Oponentul meu a profitat deci de aceasta, folosind inca de la inceput cite doua-trei ore pentru fiecare miscare a sa. Partida a inceput dimineata dar pina la miezul noptii nu se jucasera decit 10 miscari. Nu eram prea rezistent iar el stia asta. Isi petrecea timpul privind in tavan sau ducindu-se la baie; dupa citeva miscari a pretextat cum ca ar fi foarte obosit si s-a intins pentru o vreme alaturi, pe tatami. A folosit toate tacticile posibile pentru a trage de timp. Stia ca voi obosi la un moment dat: acesta era de fapt planul.

In ritmul asta am jucat toata noaptea pina a doua zi. Era ziua de odihna, inaintea rundei urmatoare. Ma intrebam daca voi putea rezista o saptamina asa.
Era un siretlic josnic dar pina sa-mi dau seama de ceea ce se intimpla era deja prea tirziu. Am fost infrint de absenta unui timp limita in turneu. In ziua a treia dormeam pe mine iar in cea de a patra a fost pur si simplu intuneric.
Alti adversari au folosit aceasi metoda. Trageau de partide pina tirziu in noapte, cind nu mai stiam ce fac. Initiatorii par sa fi fost Isogawa Masao si Suzuki Goro. Intre ei jucau in ritmul normal; numai cu mine incetineau.
Cu toate ca eram favoritul in acel an, am plecat de acolo infrint de un inamic formidabil: timpul.

In anul urmator am implinit virsta de 14 ani. Din fericire autoritatile de la Nihon Ki-in, in urma concursului de anduranta din anul precedent, au introdus ceasurile de joc si am putut cistiga turneul fara probleme.

[...]



* * *