Cu ce asemuiti jocul de Go ?

( Chestionar deschis: oricine doreste, poate sa-si spuna opinia aici )




Tiberiu Gociu (1 kyu)


Pentru mine GO-ul este o arta martiala (a mintii).


Dorel Gui (5 kyu)


O lupta intre doua armate.


Constantin Ghioc (5 dan)


O calatorie in ocean: cu cat mergi mai mult, cu atat ai mai multa apa in fata ochilor.


Dana Iuliana (9 kyu)


Un conflict de idei, viziuni, principii. Poate nu conflict este cuvantul bun.... competitie mai degraba. Constructiva.


Petre Oancea (4 dan)


Cu viata de toate zilele, asa cum e ea: buna sau rea.


Lucretiu Calota (5 dan)


As compara go-ul cu box-ul: fiecare da cat de tare poate si castiga cel care ramane in picioare


Radu Baciu (4 dan)


Uneori mi se pare ca Go-ul este asemanator cu jocul de Puzzle - in care ai toate formele acelea ... dar trebuie sa le gasesti ordinea corecta (!). Alteori mi se pare asemanator cu munca pe care un paianjen o depune in liniste, construindu-si pinza in care sa-l prinda pe celalat.


Catalin Popescu (17 kyu)


La prima vedere, jocul de go seamana cu un razboi. Doua armate, fiecare condusa de generalul ei, se lupta pentru cucerirea unui teritoriu cat mai vast. Numai priceperea generalului va face in final ca maximizarea teritoriului cucerit sa fie obtinuta prin pierderea unui numar cat mai mic de soldati. Partea cea mai frumoasa este ca tot acest razboi poate fi dus fara nici un fel de pierdere (in vieti omenesti sau materiala).In finalul lui, cei doi generali isi string mainile si pot chiar sa revada impreuna evolutia conflictului, pentru a-si desavarsi pregatirea. Astfel, conflictul recent incheiat devine o lectie utila pentru viitor. Daca ma gandesc mai bine, cred ca jocul de go poate fi comparat cu o lectie de viata, deoarece prin rigoarea pe care o imprima gandirii umane, el poate constitui o cale de desavarsire a individului.


Sorin Gherman (6 dan)


Nu asemuiesc jocul de Go cu nimic, mi se pare ca este ceva cu totul unic.


Mihai Lita (2 dan)


Cu curgerea YIN-ului si a YANG-ului, cu dinamica vietii, cu Calea (DO). GO-ul este un barometru perfect pentru toate micimile si neimplinirile noastre, pe care le revarsam cu “generozitate” pe tabla in fiecare partida, dar si pentru toate victoriile noastre, in primul rand asupra noastra insine.
Daca as cauta un simbol pentru GO, as zice ca GO-ul este proiectia simbolului TAIJI in spatiul ludic.


Dragos Craciun (8 kyu)


Nu cred ca pot spune inca cu ce asemuiesc jocul de go. Dar cred ca pot sa-ti spun ce simt cand dau cuiva un handicap mai mare. Ma simt ca si cum ar trebui sa urc un munte, ca sa recuperez handicapul.


Dorin Chis (8 kyu)


GO-ul este o parabola a vietii jucatorului. Am crezut intotdeauna ca GO-ul contine toate atributele existentei noastre si am triumfat atunci cand am citit in cartea "Jocul" (Solomon Marcus) ca GO-ul, la fel ca realitatea, are o complexitate exponentiala ceea ce face ca orice problema de viata sa poata fi descrisa printr-o situatie de joc.


Iulian Alexandru (2 kyu)


Go-ul reprezinta pentru mine o incercare de a ma cunoaste mai bine, de a-mi descoperi partile mai putin pozitive si de a le corecta.


Stefan Dumitriu (4 kyu)


Din punctul meu de vedere (al unui nescolarizat in "go" care a ajuns pe la 4-5k pe KGS) jocul se asemuieste cu viata de "zi cu zi"; de exemplu:
-cum i-ti asterni asa dormi
-comoditatea (lenea) in a socoti se plateste (desi eu unul abia de cateva luni am inteles de ce e necesar sa socotesti!)
-trebuie sa ai grija sa duci o viata echilibrata; orice exces poate costa scump (asta facand abstractie de loviturile favorabile de care poate avea parte cineva si care sunt extrem de rare)
-trebuie sa inveti sa cedezi pentru a putea castiga!


Gabriel Ciobanu (7 kyu)


GO = locul unde orgoliile dispar; forma suprema de dispret a mintii fata de material si imaterial.


Cristian Bratu (6 kyu)


Cu un "cantonament pentru viata"